Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:17 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ion Oprea doreste sa treaca imediat la realizarea proiectelor prezentate in platforma-program

ro

25 Jun, 2004 00:00 516 Marime text

Un nou inceput pentru comuna Sacele

Noul primar a ocupat in perioada 2000-2004 functia de viceprimar * La baza castigului din 20 iunie a stat, in primul rand, contactul direct cu cetatenii * Prioritare vor fi programele de amenajare a retelei de telefonie, alimentarea cu apa si pietruirea drumurilor * Noul primar doreste sa atraga fondurile externe si sa sprijine investitorii straini

Ecoul alegerilor locale din luna iunie s-a stins, toate localitatile si-au desemnat noii primari care vor conduce in urmatorii patru ani. Locuitorii comunei Sacele au hotarat ca batalia finala sa se dea pe data de 20 iunie intre Ion Oprea, reprezentantul PNL, si Ionel Marutoiu, din partea PD. Dupa al doilea tur, preferat de cetatenii comunei a fost Ion Oprea. Noul primar a ocupat in perioada 2000-2004 functia de viceprimar, iar din aceasta luna, timp de patru ani, va fi primarul localitatii. Totodata, a fost ales si noul Consiliu local. Din cei 11 consilieri, cinci sunt reprezentanti ai PNL. In prima sedinta de Consiliu local, desfasurata pe data de 24 iunie, noul primar a depus juramantul si a fost investit in functie. Dupa acest eveniment, noul primar este decis sa treaca imediat la treaba, mai ales ca, datorita celor patru ani petrecuti in functia de viceprimar, cunoaste foarte bine toate problemele comunitatii si stie care sunt dorintele cetatenilor. In opinia noului primar, la baza castigului din 20 iunie au stat, in primul rand, faptul ca este fiu al satului si contactul direct cu cetatenii, fiind recunoscut pentru sinceritatea pe care o are in discutiile cu concetatenii. "Consider ca oamenii au inceput sa discearna mult mai bine calitatea si, mai mult decat atat, oamenii au inceput sa fie mai exigenti in luarea unor astfel de decizii. Daca mai demult aveau castig de cauza persoanele care veneau in fata alegatorilor cu anumite cadouri, acum conteaza mai mult calitatea unei persoane si programul pe care aceasta il prezinta in fata oamenilor. Asa am reusit si eu sa castig. Nu am oferit bani sau cadouri, i-as fi jignit pe alegatori, si nu pot face asa ceva. Ceea ce i-a determinat sa ma aleaga a fost, in primul rand, platforma mea program si faptul ca oamenii ma cunosc ca pe un om de cuvant", a conchis Ion Oprea. Odata finalizate procedurile de investire si de preluare a functiei, Ion Oprea doreste sa treaca la executarea proiectelor din platforma sa program. Astfel, prioritar va fi programul de amenajare a retelei de telefonie. Pe teritoriul comunei Sacele exista fibra optica si urmeaza sa fie demarata actiunea de montare a aparatelor telefonice la familiile interesate. O alta prioritate este si instalarea retelei de cablu TV. Acesta contribuie la dezvoltarea culturii cetatenilor localitatii, prin multitudinea de informatii care sunt oferite prin acest sistem modern si, mai mult decat atat, reprezinta un mod placut de petrecere a timpului liber, mai ales in zilele lungi de iarna. Insa, la fel de importante sunt, in opinia noului primar, si proiectele ample care vizeaza modernizarea si extinderea sistemului de alimentare cu apa pe teritoriul comunei. "Avem in vedere si zonele nou-infiintate. In acest sens, voi acorda o atentie deosebita programului de pietruire a drumurilor si de extindere a retelei de alimentare cu apa in cartierul nou", a mai precizat Ion Oprea. Insa, principala preocupare a primarului comunei Sacele va fi atragerea de fonduri externe, cu ajutorul carora vor putea fi realizate mult mai multe obiective importante pentru comuna. La fel de important va fi insa si programul de atragere si de sprijinire a investitorilor care vor veni pe teritoriul comunei. In opina primarului, "investitorii si, respectiv, afacerile care se deruleaza pe teritoriul comunei reprezinta, in primul rand, locuri de munca pentru oamenii din Sacele si, totodata, o sursa de majorare a bugetului local, prin taxele pe care acestia le platesc anual catre primarie, bani care pot fi folositi in alte programe, in folosul comunitatii". In aceasta vara, Ion Oprea intentioneaza sa aloce fonduri pentru renovarea unitatilor de invatamant de pe teritoriul comunei Sacele, astfel incat, in momentul inceperii noului an scolar, acestea sa corespunda. In acelasi timp, vor fi alocate fonduri pentru achizitionarea de lemne pentru incalzirea claselor pe perioada iernii. Concomitent, vor fi realizate si alte obiective care se impun a fi realizate, astfel incat locuitorii comunei Sacele sa duca o viata cat mai buna.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii