La Crucea Guvernul a amânat pentru anul viitor derularea unui important obiectiv de investiţii
La Crucea: Guvernul a amânat pentru anul viitor derularea unui important obiectiv de investiţii
07 Nov, 2013 00:00
ZIUA de Constanta
1886
Marime text
Deşi licitaţia pentru amenajarea unei grădiniţe în localitatea Crucea a avut loc, fiind în acelaşi timp eliberată autorizaţia pentru construcţia unităţii preşcolare, Guvernul nu a trimis în teritoriu fondurile necesare, lucrările fiind amânate pentru anul viitor. „M-am deplasat personal la Inspectoratul Şcolar Judeţean, unde mi s-a comunicat că nu sunt fonduri pentru anul acesta, dar cu siguranţă anul viitor vor exista bani pentru aceste proiecte”, a menţionat primarul comunei Crucea, Gheorghe Frigioi. Şeful autorităţii locale a mai declarat că „speră ca Ministerul Educaţiei să aloce anul viitor fondurile necesare tuturor comunităţilor care au primit şi realizat astfel de proiecte”.
Amintim că banii pentru realizarea unităţii preşcolare sunt aşteptaţi de la Ministerul Educaţiei, valoarea aproximativă a lucrărilor fiind de 800.000 de lei. Viitoarea unitate preşcolară va avea două săli de clasă, o încăpere pentru organizarea festivităţilor şi un cabinet medical. De asemenea, grădiniţa va beneficia de un mini-parc şi un loc de joacă, acestea urmând a fi amenajate pe o suprafaţă de 2.000 de metri pătraţi. Facem precizarea că, până la construcţia grădiniţei, prichindeii studiază în clădirea şcolii vechi din Crucea, unde cu ani în urmă a funcţionat internatul. „Este vorba de o construcţie foarte veche, de peste 100 de ani, la care apare în mod firesc un semn de întrebare în privinţa rezistenţei. Materialele compozite îşi pierd în timp calitatea. Totodată, sălile sunt foarte înalte şi, în interior, chiar dacă există sistem de încălzire, este frig. Copiii au grupuri sanitare, au apă, nu putem vorbi de o lipsă de confort, poate de lipsa siguranţei. De altfel, clădirea în care funcţionează grădiniţa corespunde din punct de vedere igienico-sanitar”, a explicat şeful autorităţii locale.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii