Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:48 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

La Manastirea Stejaru, maicutele vor sa ii aduca pe locuitori mai aproape de Dumnezeu

ro

13 Aug, 2004 00:00 6465 Marime text

Daruire jertfelnica in cel de-al treilea mileniu crestin

Construita in satul Stejaru, comuna Saraiu, biserica cu hramul "Inaltarea Domnului" este, din luna decembrie a anului trecut, casa spirituala pentru patru maicute, indrumate de maica stareta Ambrozia * Calugaritele provin de la o manastire din Costinesti si vor sa refaca lacasul de cult

Sa raspunzi atunci cand te cheama Domnul. Sa-i ridici casa de rugaciune si sa-i slujesti Lui, cu toata smerenia. Sa traiesti bucuria rostirii cuvantului lui Dumnezeu intr-o margine de lume, fara sa te gandesti la zadarnicia faptei tale. Dimpotriva. Sa savarsesti Taina Sfintei Liturghii poate doar pentru pasarile cerului, indestulandu-le cu harul lui Dumnezeu, iata inca o dovada de iubire. Si toate acestea, astazi, in cel de-al patrulea an al celui de-al treilea mileniu crestin. Aceasta misiune are ceva din daruirea jertfelnica a acelor apostoli ai primelor secole crestine. Am trait acest sentiment intr-o zi de august, alaturi de cateva maicute chemate sa-i aduca pe locuitorii unui sat din judetul Constanta mai aproape de Dumnezeu. Putin cunoscuta, Manastirea Stejaru isi intampina vizitatorii cu un aer solemn. Ridicata in anul 1943, biserica cu hramul "Inaltarea Domnului" poate fi observata, astazi, de oricine ajunge in satul dobrogean Dulgheru, comuna Saraiu. Construita in varful unui deal, biserica pare o corabie ce se ridica falnic din valurile albastru-verzui ale departarii. In jurul ei, liniste. In pustietatea dobrogeana nu se aud decat fosnetele vantului si ale gazelor. De mai bine de un an, aceasta mica bisericuta este casa spirituala a patru maicute indrumate de maica stareta Ambrozia. Acestea au ales sa vina aici pentru a le insufla localnicilor dragostea de Dumnezeu si pentru a reconstrui manastirea. Simplu si fara iscodiri, maica Sofiana povesteste ca, impreuna cu celelalte maicute, a venit aici in decembrie anul trecut de la o manastire din Costinesti. "Am ales sa vin aici pentru a reamenaja manastirea. Suntem la inceput si este greu. Mai rau este ca oamenii inca sunt reticenti. Insa, incet-incet si cu ajutorul lui Dumnezeu, vom ridica in jurul bisericii chilii, iar lacasul de cult va redevenii ceea ce a fost candva", a afirmat maica Sofiana. Maicuta, in varsta de 28 de ani, spune ca zilnic, impreuna cu "colegele" sale, se ingrijeste de cresterea legumelor cultivate in gradina din spatele casei unde locuiesc temporar, dar si de cosirea ierbii din jurul bisericii. "Momentan, locuim intr-o casa de langa biserica, fiind ajutate de cativa oameni batrani, iubitori de Dumnezeu. Treaba pe care o avem o facem singure, fara ajutorul nimanui, si ne descurcam. Cel mai mult ne dorim sa atragem cat mai multi oameni la biserica", a precizat maica Sofiana. Ea este convinsa ca acest lucru nu va fi chiar asa de simplu, deoarece in sat au mai ramas foarte putine familii, majoritatea fiind formate din batrani.

Scurt istoric al bisericii "Inaltarea Domnului"

In dialogul purtat cu maicuta Sofiana, aceasta ne-a declarat ca ridicarea bisericii a inceput in anul 1934 si s-a terminat noua ani mai tarziu, in 1943. "Lucrarea s-a facut cu contributia enoriasilor din acest sat. Biserica este asezata in partea de rasarit a satului si, la acea vreme, in curtea lacasului erau plantati foarte multi salcami. Construita in stil bizantin, ea este zidita din caramida si ciment, invelita in tabla galvanizata si are o singura turla. In plus, interiorul bisericii nu a fost pictat, iar icoanele si sculptura catapetesmei au fost lucrate in anul 1942", a mai afirmat maica Sofiana. Cei care vor sa faca donatii acestui asezamant ortodox si vor sa contribuie la refacerea bisericii pot suna la numarul de telefon: 0721/ 977.854.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii