Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:09 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lucrări în beneficiul copiilor din comuna Nicolae Bălcescu

ro

25 May, 2017 00:00 2700 Marime text
Amplasată la o distanţă de 33 de kilometri de municipiul Constanţa, comuna Nicolae Bălcescu, care are în componenţă şi satul Dorobanţu, se pregăteşte de alegeri parţiale pentru desemnarea unui nou primar. Între timp, reprezentanţii administraţiei locale îşi parcurg agenda de lucrări stabilită încă de la începutul anului.
 
Scrutinul, programat să se desfăşoare pe 11 iunie, nu împiedică reprezentanţii administraţiei locale să continue lucrările şi acţiunile care să asigure buna funcţionare şi dezvoltarea comunei. Viceprimarul comunei Nicolae Bălcescu, Nicolae Ciocănete, a declarat, pentru ZIUA în judeţ, că se lucrează de zor la diverse obiective.
 
„În perioada acesta se lucrează la definitivarea dispensarului din comună, căruia urmează să i se facă recepţia finală. Aici vor funcţiona medicii de familie şi, pe viitor, vrem să introducem un serviciu de permanenţă astfel încât să putem asigura servicii medicale oamenilor şi pe parcursul nopţii. Asta ne dorim foarte mult, drept pentru care vom face demersurile necesare către Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Constanţa să obţinem acceptul şi sper să-l şi primim“, a afirmat viceprimarul comunei Nicolae Bălcescu.
 
În paralel, în satul Dorobanţu există un alt şantier în lucru. Potrivit lui Nicolae Ciocănete, în această perioadă se lucrează la şcoală. „Ne ocupăm de turnarea unei platforme care să uşureze accesul mijloacelor de transport care aduc pentru elevii de aici produsele incluse în Programul şcolar «Cornul şi laptele». Acolo aveam o cale de acces care era doar pietruită, iar doamna directoare ne-a făcut un referat de necesitate în sensul betonării sau asfaltării zonei“, ne-a explicat viceprimarul comunei Nicolae Bălcescu.
 
De asemenea, şi alte lucrări îi vizează tot pe copii. „Lucrăm la toate parcurile pentru copii din Nicolae Bălcescu şi Dorobanţu, precum şi la cele două de la IAS-uri din aceleaşi localităţi. Toate parcurile vor fi dotate cu leagăne, tobogane şi cu tot ceea ce este necesar pentru a-şi putea petrece timpul liber într-un mod cât mai plăcut. Toate se realizează cu bani din bugetul local“, a precizat viceprimarul comunei.
 
Nu în ultimul rând, în următoarea şedinţă a Consiliului Local Comunal Nicolae Bălcescu, viceprimarul vrea să introducă pe ordinea de zi un proiect de hotărâre privind realizarea unei mini-săli de sport, unde există un teren de sport sintetic. „Sala va fi construită lângă terenul de sport din Nicolae Bălcescu, iar finanţarea vine de la Consiliul Judeţean Constanţa. Aici, copiii îşi vor putea face orele de sport, antrenamentele şi, totodată, intenţionăm să achiziţionăm şi câteva aparate de fitness. Preconizăm să începem rapid lucrările şi să le definitivăm în aproximativ două luni“, a subliniat viceprimarul. 

Lumina va ajunge la numeroase gospodării 

În altă ordine de idei, Ciocănete a subliniat că vor începe lucrările la un proiect ce vizează extinderea reţelei de energie electrică într-o zonă a comunei care a fost lotizată cu ani în urmă, iar oamenii au concesionat terenurile respective pentru a-şi face case. „Noi am făcut proiectul, vrem să tragem lumină şi să facem drumurile astfel încât oamenii să-şi poată ridica locuinţele. Beneficiari ar urma să fie în jur de 156 de gospodării, iar Consiliul Judeţean Constanţa ne-a ajutat cu banii pentru a putea implementa acest proiect. Sperăm să definitivăm lucrările în 40 de zile... mai mult durează să obţii avizele necesare executării lor“, a declarat, pentru ZIUA în judeţ, Nicolae Ciocănete.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii