Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:25 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lucrările la biserica de lemn din satul Făclia, stopate Noul sediu al Primăriei Saligny, gata în două săptămâni

ro

03 Mar, 2016 00:00 2526 Marime text


Strategia de dezvoltare a comunei Saligny devine din ce în ce mai greu de pus în aplicare de către aleşii locali. Deşi, în ultimii ani, comuna a cunoscut o dezvoltare continuă, primăvara aceasta a început cu probleme.
 

Unul dintre proiectele aflate în atenţia administraţiei locale viza finalizarea lucrărilor la biserica de lemn din satul Făclia. „Vorbim de o investiţie de cinci miliarde de lei vechi, finanţată de la bugetul local. 90% dintre lucrări erau gata, însă constructorii au abandonat lucrarea sau cel puţin aşa se pare. Nu ştim ce să facem, pentru că ei aveau contract cu parohia comunei, nu cu administraţia. Ne-au încurcat. Momentan, încercăm să găsim o rezolvare“, a declarat, pentru ZIUA în judeţ, primarul comunei Saligny, Ion Beiu. Autoritatea publică locală a mai investit peste trei miliarde de lei în construcţia a două case mortuare în comună, în ultimii ani. 

 
Un alt proiect aflat în atenţia administraţiei locale vizează asfaltarea a 27 de kilometri de drumuri din localităţile Făclia, Ştefan Cel Mare şi Saligny. Ordinul de începere a lucrării a fost dat şi amplasamentul predat, urmând ca firma constructoare să se apuce de treabă.

„La momentul actual, muncitorii se organizează. Vremea nu este încă bună, şi atunci, ei nu se pot apuca de asfaltare, dar îşi pot pregăti lucrarea. Aşadar, acum îşi aduc utilaje, unelte, materiale şi tot ce au nevoie“, a adăugat gospodarul-şef Ion Beiu.

 
Proiectul, care ar urma să fie finalizat până la sfârşitul anului 2017, se derulează în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) şi are o valoare de aproximativ 28 de milioane de lei. MDRAP a pus deja la dispoziţia Primăriei Saligny patru milioane de lei, pentru demararea lucrărilor.
 
Un alt proiect derulat de autoritatea publică locală este aproape finalizat. Vorbim de modernizarea sediului Primăriei Saligny, care ar urma să fie gata în două săptămâni, potrivit pronosticului dat de primarul Ion Beiu. În acest moment, se fac ultimele finisaje şi se montează caloriferele. Investiţia, asigurată din fonduri guvernamentale, se ridică la 6 miliarde de lei vechi.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii