Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:47 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministerul Agriculturii, Padurilor, Apelor si Mediului si BCR vor finanta producatorii agricoli

ro

21 Nov, 2003 00:00 857 Marime text

Credite noi pentru agricultori

MAPAM si BCR vor incheia un acord prin care se obliga sa acorde credite in lei categoriilor de persoane fizice sau juridice prevazute de Legea 150/2003 a creditului agricol pentru productie * Beneficiarii vor putea incheia contracte de imprumut, bani destinati incheierii unor asigurari a culturilor, plantatiilor si efectivelor de animale impotriva calamitatilor sau a bolilor * Banca poate credita producatorii agricoli - persoane fizice care detin in proprietate sau arenda minim 2 hectare de teren agricol sau care au minim 5 vaci sau 10 porci, ori 30 de ovine sau 100 pasari

Pentru a sprijini agricultura nationala s-a hotarat incheierea unui acord de colaborare intre Ministerul Agriculturii, Padurilor, Apelor si Mediului si Banca Comerciala Romana. Documentul care atesta valabilitatea acestei intelegeri poarta numele de Acord de Colaborare pentru sustinerea prin credite a activitatilor curente de productie agricola. Banca, prin acest act, se obliga sa acorde credite in lei categoriilor de persoane fizice sau juridice prevazute de Legea creditului agricol pentru productie, numarul 150/2003. Prin urmare, potrivit unei noilor acorduri legale, activitatea de productie din agricultura va fi finantata din fonduri proprii si din credite bancare, acordate de bancile comerciale pe perioade de maxim 360 de zile. Acordul prevede ca beneficiarii care ramburseaza creditele si platesc dobanzile la termenele scadente stipulate in contractul de imprumut vor primi o alocatie bugetara de pana la 30% din volumul creditului, calculata la nivelul ratelor de imprumut rambursate. Aceasta va fi stabilita diferentiat in fiecare an, prin hotarare guvernamentala. De asemenea, prevederile legii nu limiteaza acordarea de fonduri publice numai pentru beneficiarii de credite in anul 2004 sau care infiinteaza culturi agricole, cu valorificarea acesteia in acelasi an. Creditele se vor acorda pentru infiintarea, intretinerea si recoltarea culturilor agricole, precum si in vederea intretinerii si recoltarii plantatiilor. Se va avea in vedere achizitionarea din productia interna sau producerea puilor de pasare pentru carne si oua, a purceilor pentru ingrasat, precum si a tineretului ovin si bovin pentru ingrasat. Beneficiarii vor putea incheia contracte de imprumut bancar pentru asigurarea culturilor, plantatiilor si efectivelor de animale impotriva efectelor daunatoare ale factorilor de risc natural. Se vor putea acoperi din credite cheltuielile de aprovizionare, procesare a hranei, asigurarea medicamentelor si tratamentelor medicale pentru animale, costurile pentru intretinerea si functionarea adaposturilor, utilajelor si instalatiilor aferente.

Conditii de creditare si volumul creditului

Suma reprezentand creditul solicitat se va determina in functie de tehnologiile pe culturi sau categorii de animale si de costurile pentru infiintarea, intretinerea si recoltarea culturilor/plantatiilor agricole, costurile pentru procurarea sau producerea puilor de pasare pentru carne, oua, a purceilor, tineretului ovin si bovin pentru ingrasat etc. "Pentru certificarea determinarii corecte a volumului creditului solicitat bancii, cererile de credit vor fi vizate in prealabil de directiile pentru agricultura. In acest sens, s-a impus delegarea unei persoane din partea Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala care sa contribuie la cresterea operativitatii acordarii creditelor", a declarat Sorin Bulancea, director general al DADR Constanta. In ce priveste conditiile de creditare prevazute prin acordul de colaborare, banca va trebui sa respecte cateva reglementari suplimentare. Beneficiarii vor fi persoanele fizice sau juridice prevazute de Legea creditului agricol, producatori agricoli care exploateaza in conditiile legii terenuri agricole sau efective de animale in scopul obtinerii productiei agricole destinate comercializarii, precum si persoane juridice care fac parte din categoria integratorilor. Banca poate admite la creditare producatorii agricoli - persoane fizice care detin in proprietate sau arenda minim 2 hectare de teren agricol sau care au minim 5 vaci sau 10 porci, ori 30 de ovine sau 100 pasari, pentru crescatorii de animale.

Garantiile acordarii creditului

Cel mai important aspect al intregului traseu de urmat in vederea creditarii sunt garantiile prevazute prin contract. Creditele in baza Legii creditului agricol pot fi garantate de Fondul de Garantare a Creditului Rural in proportie de maxim 50%, celalalt procent pana la valoarea integrala fiind asigurat de imprumutat. La randul lui, acesta trebuie sa prezinte garantii de solvabilitate in cazul nerambursarii creditului la termenul prevazut. Printre garantiile care trebuie depuse de solicitant se numara: gajul fara deposedare constituit asupra culturilor infiintate, animalelor sau masinilor si utilajelor agricole, ipoteci asupra terenurilor agricole situate in intravilan sau extravilan sau alte garantii agreate de banca. Este probabil, potrivit estimarilor specialistilor locali din cadrul DADR, ca tocmai aceste garantii sa ii determine pe agricultori sa se gandeasca de doua ori inainte de a solicita creditul. Practic, veniturile reale de care beneficiaza un agricultor sunt cele din vara si toamna, atunci cand are loc recoltatul diverselor categorii de plante cerealiere. In rest, din cele 12 luni ale unui an raman in jur de noua luni in care un agricultor investeste in pamantul pe care il are. Exista deci posibilitatea ca o parte a platilor lunare ale ratei aferente din creditul acordat sa nu poata fi onorata la termen, determinand astfel acumularea unor datorii bancare ce vor afecta ambele parti. "Desi conditiile impuse de un asemenea contract de creditare sunt destul de aspre, agricultorii locali au fost vadit interesati de posibilitatea contractarii unor imprumuturi care sa vina in ajutorul cresterii productivitatii si, implicit, a veniturilor din munca campului", a declarat Sorin Bulancea, directorul general al DADR Constanta.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii