Oltina in voia Dunarii
Oltina in voia Dunarii
08 Sep, 2006 00:00
ZIUA de Constanta
880
Marime text
Fisura de 200 metri patrati in stavilarul din jurul comunei
# Bresa din digul aflat in apropierea comunei Oltina a ramas deschisa, desi au trecut cinci luni de la inundatii si alte doua luni de la alocarea fondurilor pentru consolidare * Nici cele sapte case care trebuiau construite de ANL nu s-au ridicat, desi sinistratii au primit asigurari ca nu-i va prinde iarna printre straini
La sfarsit de august, bresa de aproximativ 200 de metri patrati din digul de la Oltina a ramas deschisa. In aprilie, sub presiunea Dunarii, digul a cedat si a provocat un dezastru de proportii la Oltina. Lucrarile de refacere a stavilarului au fost amanate sistematic, desi banii aferenti au fost alocati in urma cu aproape doua luni. Inlaturarea efectelor inundatiilor se pare ca este o actiune mult mai greoaie decat s-au asteptat autoritatile. Daca administratia publica s-a resemnat asteptand ajutoarele promise, sinistratii sunt tot mai panicati. Digul nu este inchis, casele distruse nu au fost reconstruite, iar cornul abundentei, intins de autoritatile vecine, a secat.In urma inundatiilor din primavara, peste 127 de locuitori din Oltina au fost evacuati, iar 27 de case si aproape 50 de gospodarii au fost grav afectate. Intre timp, infiltratiile au dus la deteriorarea altor 10 locuinte, iar numarul caselor avariate este in crestere.Iarna in casute modulare...Viceprimarul comunei Oltina, Stamat Oprea, sustine ca Agentia Nationala pentru Locuinte a fost desemnata sa se ocupe de constructia a sapte imobile. El a precizat ca la sediul Primariei Oltina a fost expediata doar o nota informativa cu privire la acest aspect. In ceea ce priveste restul imobilelor, sinistratii trebuie sa le realizeze in regie proprie. Stamat Oprea a precizat insa ca imobilele nu pot fi finalizate intrucat nu s-au primit o serie de materiale: lemnul, tamplaria si tabla. Practic, nu s-a ridicat decat o fundatie, a mai spus viceprimarul din Oltina. In opinia sa, sinistratii isi vor petrece iarna in cele 22 de casute modulare puse la dispozitie de executiv. "Vor fi probleme peste iarna intrucat nu au bani pentru achitarea facturilor electrice si a meseriasilor care le ridica casele", a apreciat reprezentantul administratiei publice din Oltina. In ceea ce priveste inchiderea sparturii din dig, el a mentionat ca nu va trece iarna fara ca stavilarul sa fie inchis. Interesant, in urma cu patru luni, autoritatile judetene si locale sustineau ca inchiderea digului se va realiza in regim de urgenta. Sarcina consolidarii digului din Oltina a revenit Directiei Apele Dobrogea Litoral, iar Guvernul a alocat 4500 mii RON pentru lucrare. In replica, reprezentantii DADL au specificat ca spartura va fi inchisa pana la sfarsitul anului, asa cum este prevazut in proiect. Deocamdata, in Oltina a fost inlaturat doar pseudo-stavilarul injghebat pe marginea soselei. Suspiciosi, oamenii sustin insa ca digul improvizat trebuia pastrat, atata timp cat bresa ramane deschisa.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii