Oraşul Techirghiol face încă un pas important în cadrul proiectului „Arta Grădinăritului Transfrontalier la Marea Neagră“
Oraşul Techirghiol face încă un pas important în cadrul proiectului „Arta Grădinăritului Transfrontalier
29 Oct, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
2561
Marime text
Litoralul românesc va oferi turiştilor o nouă atracţie, de anul viitor. Staţiunea Techirghiol, renumită pentru tratamentele balneare, va amenaja o grădină botanică în cadrul unui proiect transfrontalier.
Încă un pas în cadrul proiectului transfrontalier „Arta grădinăritului transfrontalier la Marea Neagră“, cod MIS-ETC 697, coordonat de Consiliul Local Techirghiol, finanţat prin Programul de Cooperare Transfrontalieră România - Bulgaria 2007-2013, Axa Prioritară 3 „Dezvoltarea economică şi socială“, Domeniul Major de Intervenţie 3.1, a fost făcut.
Autorităţile publice locale au atribuit recent contractul pentru „Servicii de consultanţă privind gestionarea proiectelor - managementul proiectului «Arta Grădinăritului Transfrontalier la Marea Neagr㻓 către firma All Construct Management Solutions SRL. Contractul a fost adjudecat de firma din capitală pe 9 octombrie, pentru suma de 18.800 de lei, deşi, iniţial, valoarea acestuia a fost estimată la suma de 20.000 de lei.
Contractul a fost atribuit prin negociere fără anunţ de participare, organizatorul, Oraşul Techirghiol, motivând că a fost vorba despre o „situaţie de urgenţă extremă survenită în urma unor evenimente care nu puteau fi prevăzute de autoritatea contractantă, în conformitate cu condiţiile stricte stabilite în directivă“.
Firma va trebui astfel să presteze servicii de consultanţă pentru implementarea proiectului de cooperare transfrontalieră care se va derula în Techirghiol, judeţul Constanţa, România, şi Balcic, Bulgaria, cu gestionarea tuturor aspectelor ce ţin de partea financiară, profesională şi procedurală, asigurarea realizării scopului proiectului, a obiectivelor şi a activităţilor, armonizarea activităţilor directe şi indirecte ale proiectului.
Firma din Bucureşti are ca asociat majoritar persoană juridică o firmă cu sediul în Cipru, Nicosia - Ropremium Limited. Celălalt asociat, Mădălina Loreta Gheorghiade, din Constanţa, deţine 39% dintre părţile sociale, tot ea fiind şi administrator.
Cei cinci parteneri ai proiectului, autorități și instituții publice, Consiliul Local Techirghiol și Universitatea „Ovidius“ Constanța, Centrul Cultural „Palatul Balcic“, Grădina Botanică Balcic, Universitatea Sofia și Primăria Balcic, vor participa activ la implementarea proiectului, contribuind la dezvoltarea noului produs turistic transfrontalier.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii