Parcul Central din Lumina, gata de inaugurare Principalele străzi ale comunei au fost asfaltate
Parcul Central din Lumina, gata de inaugurare: Principalele străzi ale comunei au fost asfaltate
04 May, 2016 00:00
ZIUA de Constanta
2726
Marime text
Creşterile de temperatură au făcut ca toate lucrările de construcţie, reabilitare şi modernizare să fie reluate de mai toate administraţiile locale din judeţ. La începutul acestei luni, în comuna constănţeană Lumina a fost finalizată asfaltarea a patru străzi importante. Astfel, străzile Câmpului, Narciselor, 22 Decembrie şi strada Mare au căpătat o nouă înfăţişare datorită noilor straturi de asfalt.
Pe de altă parte, în această lună va fi inaugurat şi Parcul Central Lumina, obiectiv pentru realizarea căruia administraţia locală a investit 1,2 milioane de lei noi. Au fost turnate trotuare, au fost montate băncuţe şi tobogane şi au fost plantate flori. Parcul are o suprafaţă de 3.400 de metri pătraţi şi trebuia să fie inaugurat în toamna anului trecut. Din cauza vremii geroase, lucrările au fost sistate şi au fost reluate în această primăvară. Cu alte cuvinte, centrul localităţii Lumina a căpătat un nou aspect.
De altfel, de curând, autorităţile locale au reuşit să pietruiască toate drumurile din satele Oituz şi Sibioara.
„Lucrările de asfaltare şi pietruire a drumurilor au început în anul 2014. Au decurs cam greu, ba din cauza vremii geroase, ba din cauza constructorilor, care nu au dat întotdeauna randamentul scontat. Acum însă acestea se apropie de final, ceea ce mulţumeşte administraţia locală“ a declarat primarul comunei, Dumitru Chiru.
La toate aceste proiecte, finanţate de MDRAP, Primăria Lumina a venit cu o cofinanţare de 2%, conform şefului administraţiei publice locale.
Alte trei proiecte se află în atenţia autorităţii publice locale a comunei Lumina. Administraţia a obţinut finanţare de patru milioane de euro de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) pentru introducerea alimentării cu apă potabilă în localitatea Sibioara, introducerea reţelei de canalizare, construirea unei staţii de epurare la Oituz şi asfaltarea mai multor străzi din comuna Lumina.
Tot în această lună, mai exact, în zilele de 8 şi 9, se vor desfăşura Zilele Comunei Lumina. Muzica şi voia bună vor fi ingredientele unei petreceri de succes, care va avea loc la Căminul cultural din Lumina. Toţi locuitorii comunei sunt aşteptaţi să ia parte, ca în fiecare an, la această festivitate.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii