Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:36 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Parcul din Topraisar va fi construit de Games For All SRL Eforie şi Rabbit Prod Constanţa (document)

ro

25 Jun, 2015 00:00 3818 Marime text
Comuna Topraisar a atribuit, în urma unei licitaţii deschise, contractul pentru „Proiectul «Înfiinţare parc în comuna Topraisar»“. Conform licitatiapublica.ro, contractul a fost atribuit la data de 19 mai societăţii comerciale Games For All SRL Eforie, cu terţ susţinător Rabbit Prod SRL, şi are valoarea de 748.875 de lei. Mai multe detalii în secţiunea „Documente“ din ediţia online a cotidianului ZIUA de Constanţa.

SC Games For All SRL are un capital social de 200 de lei, iar unic asociat figurează, conform ultimelor date de la Registrul Comerţului, Oana Tulea, care este şi administrator, născută în Constanţa, în anul 1987. Din datele furnizate de portalul de specialitate vrajitorul.eu, firma figurează cu activitate întreruptă între 2009 şi 2013, iar în anul 2014, a raportat zero cifră de afaceri, zero salariaţi şi pierderi de 1.646 de lei.
 
Rabbit Prod SRL, în schimb, s-a ocupat, anul trecut, de reabilitarea grădinii botanice din Techirghiol şi de construcţia parcului din Chirnogeni, unde a participat în asociere cu alte firme.
 
Înfiinţată în 1994, SC Rabbit Prod SRL figurează la Registrul Comerţului cu sediul în comuna constănţeană Agigea şi cu doi asociaţi persoane fizice, Pena Antoniewicz, fosta şefă a Direcţiei Trezorerie şi Contabilitate Publică Constanţa, şi Ioan Cristian Antoniewicz, acesta din urmă fiind implicat şi în Antoniewicz Cristian Ioan Întreprindere Individuală şi în SC Go 4 Agri SRL. Tot el a mai făcut parte și din structura SC Tigitrans SRL, firmă care, în prezent, figurează la Registrul Comerțului ca fiind în reorganizare judiciară. La sfârșitul anului 2013, firma declarase o cifră de afaceri de 2.430.930 de lei, un profit net de 837.718 lei și 28 de salariați.      
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii