Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:55 27 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pentru siguranţa tuturor Plaja din staţiunea Techirghiol are punct de prim ajutor

ro

29 Jun, 2017 00:00 2859 Marime text
În plin sezon estival, administraţia publică locală din Techirghiol încearcă să rezolve cât mai multe probleme, astfel încât localnicii şi turiştii să fie în siguranţă şi să beneficieze de condiţii optime.
 
În perioada verii, staţiunea Techirghiol devine un furnicar, de la an la an numărul turiştilor veniţi aici să-şi petreacă concediul de odihnă sau să se trateze fiind tot mai mare. De aceea, Primăria Techirghiol, în colaborare cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea“ Constanţa, a încheiat un protocol de colaborare în vederea amenajării unui punct de prim ajutor calificat care să funcţioneze pe plajă şi a altuia care să aibă ca sarcină principală intervenţia rapidă în cazul producerii unor incendii.
 
Potrivit primarului Iulian Constantin Soceanu, încheierea acestui protocol are ca obiective principale creşterea siguranţei tuturor cetăţenilor aflaţi pe raza unităţii administrativ- teritoriale Techirghiol, îmbunătăţirea fluxului informaţional de transfer sau preluare a turiştilor a căror stare de sănătate este precară, reducerea timpului de răspuns la incendiile produse în localitate, precum şi promovarea imaginii şi a serviciilor oferite de cele două instituţii.
 
„Punctul de prim ajutor de pe plajă este funcţional încă din data de 15 iunie, asemeni punctului temporar pentru intervenţia la incendiu, acesta din urmă fiind amplasat la sala de sport de pe bulevardul Victoriei nr. 15. Echipajul este format din 15 persoane specializate şi este dotat cu toate echipamentele necesare, care să asigure în permanenţă acordarea de prim ajutor calificat“, a declarat, pentru ZIUA în judeţ, primarul oraşului Techirghiol, Iulian Constantin Soceanu.

Măsuri pentru păstrarea curăţeniei oraşului

Un detaliu deloc de neglijat şi asupra căruia îşi îndreaptă orice turist atenţia atunci când ajunge într-o staţiune este curăţenia. Iată de ce primarul oraşului Techirghiol, Iulian Constantin Soceanu, a informat populaţia şi agenţii economici care îşi desfăşoară activitatea aici despre măsurile luate în privinţa colectării şi depozitării resturilor vegetale sau a deşeurilor rezultate în urma unor lucrări. Astfel, edilul-şef a anunţat că resturile vegetale rezultate de la proprietarii de case se colectează săptămânal, în fiecare zi de luni, de către utilajele Serviciului de Gospodărire Comunală. „Se va anunţa telefonic sau în scris Direcţia Publică de Gospodărire Comunală la numerele de telefon 0241.735.622 şi 0736.635.259, în săptămâna precedentă, adresa de unde urmează a fi ridicat materialul vegetal“, a precizat primarul oraşului Techirghiol.
 
De asemenea, proprietarilor de imobile, asociaţiilor de proprietari şi instituţiilor publice li s-a atras atenţia că nu au voie să scoată şi să depoziteze pe domeniul public deşeurile rezultate din lucrări de amenajări interioare sau de construcţii, toate putând fi ridicate, contra cost, prin închirierea utilajelor deţinute de Primărie sau apelând la o firmă specializată în domeniu. „Asigurarea şi păstrarea curăţeniei pe teritoriul localităţii, buna gospodărire şi respectarea normelor de igienă este o obligaţie fundamentală a administraţiei publice locale, a instituţiilor publice, a agenţilor economici, precum şi a cetăţenilor“, a subliniat Iulian Constantin Soceanu, primarul oraşului Techirghiol.
 
Sursa foto: Facebook
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii