Editorial Perla noastră cea de toate zilele şi mândria bacalaureatului

E sfârşit de iunie. Prin definiţie, este începutul „frământărilor“ elevilor. Fie că vorbim de cei de clasa a VIII-a, care sunt nerăbdători să fie boboci de liceu, fie că vorbim despre cei care au terminat deja această etapă şi se îndreaptă (poate unii) spre facultate, în cazul ambelor tabere avem un numitor comun: examenele. De mulţi ani, un punct de interes în ceea ce priveşte aceste examene este reprezentat de aşa-numitele „perle“. De ce s-or numi aşa nu ştiu, căci perlele sunt bijuterii extrem de apreciate... Iar perlele elevilor... ei bine, sunt orice, numai nestemate nu. E drept, dezvăluie caractere neşlefuite, arată impotenţa sistemului de învăţământ, dezinteresul unora dintre profesori. Le citim, le gustăm, râdem, ego-ul ne este măgulit că noi suntem deştepţi şi deplângem stadiul deplorabil în care au ajuns tinerele generaţii. Despre dezinteresul total al elevilor este de prisos să mai vorbim; el transpare din gesturile lor, din vorbirea mult prea colocvială, din dialogurile de pe stradă, din mesajele de pe reţelele de socializare, din atitudinea faţă de şcoală, faţă de profesori.

Ei bine, cum spuneam, râdem de ne prăpădim, dar nu e râsul nostru. Ne trezim apoi la realitate şi realizăm cine vor fi cei care vor plăti pentru pensiile părinţilor noştri sau chiar pentru ale noastre. Chiar şi pentru pensiile profesorilor care i-au adus la stadiul de a scoate astfel de „perle“ la examene. N-ar trebui să arătăm cu degetul acuzator înspre elevi, ci înspre cei responsabili de procesul educativ şi, nu în ultimul rând, înspre părinţi. Iar aici trebuie, din nou, să ne gândim la următorul aspect: şcolile particulare. OK, nu ne mai place învăţământul de stat, cu gloata, vrem condiţii excelente, vrem ca odraslele noastre să aibă tot confortul. Dar mai vor părinţii, care îşi duc copiii la şcoli unde li se pune totul pe masă, ca aceştia să înveţe? Sau se mulţumesc doar să achite taxa anuală iar profesorii să se sesizeze şi să coopereze? Că doar din asta sunt plătiţi! Dar asta e o altă discuţie, pe care o vom relua cu altă ocazie. Revenind însă la tinerii autori de perle, trebuie să ne imaginăm cum se conturează viitorul lor. Unii vor pleca din România, alţii vor ajunge chiar şi la facultate în străinătate (de ce nu?), fără să îşi mai amintească cine e Ion al Glanetaşului. Deunăzi, am văzut pe Internet circulând o glumă despre iubirea personajului lui Rebreanu faţă de glie: Ion nu va mai săruta pământul, ci îi va da un „pwp“.