Persoanele cu venituri reduse, beneficiari ai ajutoarelor pentru incalzirea locuintelor
Persoanele cu venituri reduse, beneficiari ai ajutoarelor pentru incalzirea locuintelor
27 Aug, 2004 00:00
ZIUA de Constanta
820
Marime text
In cazul persoanelor singure, care utilizeaza energie electrica sau gaze naturale, ajutoarele se acorda pe baza cererii titularului
Potrivit normelor metodologice, de drepturile prevazute de O.G. nr. 55/2004 privind acordarea ajutoarelor pentru incalzirea locuintelor, beneficiaza familiile si persoanele care locuiesc in Romania, cu sau fara cetatenie romana, precum si apatrizii. Persoanele singure si familiile care nu au cetatenie romana beneficiaza de prevederile OG nr. 55/2004 daca se afla in una din urmatoarele situatii:- cetatenii straini, pe perioada in care au domiciliul sau, dupa caz, resedinta in Romania, in conditiile legii;- cetatenii straini si apatrizii care au dobandit, in conditiile legii, statutul de refugiat in Romania sau carora li s-a acordat o alta forma de protectie umanitara, prevazuta de lege- apatrizii care au domiciliul, sau, dupa caz, resedinta in Romania, in conditiile legii.In cazul familiilor si persoanelor singure cu venituri reduse, care utilizeaza pentru incalzirea locuintei energie termica furnizata in sistem centralizat sau gaze naturale, ajutorul se acorda pe baza cererii titularului, insotita de declaratia pe propria raspundere privind componenta familiei si veniturile acesteia. La stabilirea venitului net mediu lunar pe membru de familie, si, dupa caz, al persoanei singure, se iau in calcul toate veniturile realizate de membrii acesteia, in luna anterioara depunerii cererii. Prin membri de familie se intelege si persoanele intre care nu exista relatii de rudenie, dar care locuiesc impreuna, sunt inscrise in cartea de imobil si sunt luate in calcul la stabilirea cheltuielilor de intretinere a locuintei. Furnizorii de energie termica in sistem centralizat si gaze naturale au obligatia sa transmita Directiilor pentru dialog, familie si solidaritate sociala judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, pana la data de 31 august a fiecarui an, lista cuprinzand titularii de contracte de furnizare a energiei termice in sistem centralizat si a gazelor naturale, consumatori individuali sau, dupa caz, asociatii de proprietari/chiriasi, precum si lista cu beneficiarii de ajutoare pentru incalzirea din sezonul rece anterior.Primarii, obligati sa intocmeasca lista cu beneficiarii ajutorului
Primarilor le revine obligatia de a transmite directiilor teritoriale lista cu beneficiarii de ajutor social care utilizeaza pentru incalzirea locuintei energie termica furnizata in sistem centralizat. Pe baza listelor primite de la furnizorii de energie, respectiv primari, directiile teritoriale vor transmite, pana la data de 15 septembrie a fiecarui an, formularele tipizate continand cererea si declaratia pe propria raspundere, atat titularilor de contracte individuale de furnizare a energiei termice si gaze naturale, cat si asociatiilor de proprietari/chiriasi. Cei care nu au intrat in posesia formularea tipizate se pot adresa telefonic directiei teritoriale, in a carei raza isi au domiciliul sau resedinta, pentru obtinerea acestora. In acest sens, in cadrul fiecarei directii teritoriale, va fi infiintata, incepand cu 1 septembrie 2004, o linie telefonica speciala destinata informarii populatiei cu privire la ajutorul pentru incalzirea locuintei. Formularele completate se pot transmite, pana la data de 15 octombrie a fiecarui an, directiei teritoriale in a carei raza se afla locuinta de domiciliu sau de resedint=E3, cu confirmare de primire, prin posta, prin posta electronica, prin intermediul asociatiei de proprietari/chiriasi sau la sediul directiei teritoriale.In cazul solicitantilor care nu indeplinesc conditiile de acordare a ajutorului, directorii executivi le vor comunica decizia motivata privind respingerea cererii. In cazul titularilor individuali de contracte de furnizare care sunt beneficiari de ajutor pentru incalzirea locuintei, furnizorii transmit lunar factura reprezentand contravaloarea consumului de energie termica sau de gaze naturale, pe care vor fi mentionate suma de plata cu bonuri valorice si suma de plata in numerar. Pentru asociatiile de proprietari/chiriasi, titulare de contracte de furnizare a energiei termice sau gaze naturale, furnizorii transmit factura lunara, reprezentand consumul la nivelul asociatiei, insotita de un borderou cuprinzand consumatorii individuali din cadrul asociatiei, inclusiv titularii ajutoarelor pentru incalzirea locuintei si sumele aprobate cu acest titlu de directia teritoriala.Termenul final pana la care titularul ajutorului poate achita cu bonuri valorice contravaloarea energiei termice sau a gazelor naturale utilizate pentru incalzirea locuintei este de 30 iunie a fiecarui an, pentru bonuri valorice reprezentand ajutorul acordat numai in perioada sezonului rece si 31 ianuarie a anului urmator, pentru bonurile valorice reprezentand ajutorul acordat pentru o perioada de 12 luni.Anchete sociale in vederea alocarii ajutorului
Ajutorul pentru incalzirea locuintei cu lemne, carbuni si combustibili petrolieri se acorda beneficiarilor de ajutor social stabilit in conditiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat. Directorii executivi ai directiilor teritoriale pot dispune efectuarea de anchete sociale pentru verificarea veridicitatii datelor inscrise in cererea si declaratia pe propria raspundere. Falsificarea bonurilor valorice se pedepseste conform legii. Gestionarea bonurilor valorice se efectueaza, potrivit legii, de persoane imputernicite prin decizie a directorului executiv al directiei teritoriale. Evidenta contabila a operatiunilor privind achizitionarea, emiterea si utilizarea bonurilor valorice se face in conformitate cu prevederile legale in vigoare. In cazul in care valoarea nominala a bonului valoric este mai mare decat cheltuielile lunare efectuate cu energia termica sau gazele naturale, utilizarea acestuia este considerata integrala si este interzisa acordarea titularului a unui rest de bani la bonul valoric. Titularii bonurilor valorice au obligatia sa restituie pe baza de proces verbal de predare-primire directiilor teritoriale bonurile valorice in urmatoarele situatii: in cazul in care cuantumul ajutorului de incalzire a fost modificat, in cazul incetarii dreptului la ajutorul de incalzire. In aplicarea prezentelor norme metodologice Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei, Ministerul Finantelor Publice, Ministerul Economiei si Comertului si Ministerul Administratiei si Internelor pot emite precizari sau instructiuni care se aproba prin ordin comun.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii