Peste 1.300 de cărţi „se întorc acasă“ Comuna Nicolae Bălcescu îşi consolidează viaţa culturală
Peste 1.300 de cărţi „se întorc acasă“: Comuna Nicolae Bălcescu îşi consolidează viaţa culturală
21 Aug, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
3166
Marime text




Lucrările de la canalul colector, aproape finalizate
Totodată, una dintre lucrările importante care se derulează în comunitate este cea de amenajare a canalului colector care trece prin mijlocul localităţii. Canalul porneşte din faţa sediului Primăriei, ajungând până dincolo de construcţia Căminului Cultural. Pentru aceste lucrări, fondurile alocate sunt de aproximativ 400.000 de lei. Din fericire însă, comunitatea locală de la Nicolae Bălcescu se bazează şi pe sponsorizări. „Investiţia, care este una foarte amplă, se referă la decolmatarea cursului apei, amenajarea cu dale de beton a albiei, reabilitarea malurilor prin montarea unor dale de beton şi alte astfel de lucrări care să transforme complet aspectul derelei. Investiţia ar fi trebuit finalizată în luna august, însă am stat o vreme pe loc din cauza lipsei fondurilor. Dar deja s-au reluat lucrările, iar până la debutul noului an şcolar şi acest obiectiv va fi finalizat“, a mai spus Viorel Bălan. „Din păcate, tot lipsa banilor a fost şi motivul pentru care am fost nevoiţi să întrerupem temporar activitatea de la centrul social. Este însă o lucrare importantă, pe care ne vom zbate să o ducem la capăt. De această investiţie depind mai mulţi copii care provin din medii defavorizate şi care vor mânca aici şi îşi vor face temele sub supravegherea unor persoane pregătite special în acest sens. Centrul va purta numele Sfântului Pantelimon, care este considerat ocrotitorul medicilor şi tămăduitor al bolnavilor, un model de doctor, slujitor şi creştin“, a conchis gospodarul-şef de la Nicolae Bălcescu, Viorel Bălan.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii