Podeţele din satul Crişan, refăcute după inundaţiile din vară

05 Dec, 2013 00:00
ZIUA de Constanta
1999
Marime text
În satul Crişan, aflat sub administrarea Primăriei comunei Crucea, au început, în urmă cu o lună, lucrările de refacere a celor două podeţe distruse la momentul inundaţiilor din vară. Lucrarea este realizată de SRL-ul Consiliului Local Crucea, SC Crucea Multiservice.
Primarul comunei Crucea, Gheorghe Frigioi, a precizat că în cursul acestei săptămâni va fi reparat cel de-al doilea podeţ. Şeful autorităţii locale a explicat că de lucrare trebuia să se ocupe Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri. „Am aşteptat ca un reprezentant al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri să se deplaseze în urma notificărilor făcute. Timpul trecea, iar oamenii aveau nevoie să circule de o parte şi de alta a pârâului. De aceea am luat hotărârea să le reparăm noi”, a mărturisit primarul Gheorghe Frigioi. Potrivit şefului autorităţii locale, pentru a trece dincolo de pârâu, oamenii ocoleau aproximativ 3 kilometri.
Trafic îngreunat din cauza CNADNR
Lucrările demarate de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) nu sunt încheiate nici la această dată, deşi programul de modernizare a arterei principale din comuna Crucea a început în anul 2010. Potrivit şefului autorităţii locale, CNADNR nu a făcut legătura cu străzile laterale, reabilitate de autoritatea locală prin intermediul unui proiect aprobat pe Măsura 322. Primarul comunei Crucea a explicat că străzile reabilitate de Primărie sunt la această dată mai înalte cu 30-40 de centimetri faţă de cele la care încă lucrează cei de la CNADNR. Şeful autorităţii locale a mărturisit că a fost necesar să fie turnat un strat de pietriş la capetele de stradă pentru a se putea circula cu autoturismele.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii