Primari carora le-a priit "fonctia"
Primari carora le-a priit "fonctia"
09 May, 2008 00:00
ZIUA de Constanta
1446
Marime text
Ocupantii fotoliilor de primar din Harsova si Cernavoda se mandresc cu averi frumusele, care constau in multiple locuinte si, mai ales, in terenuri dobandite in timpul mandatelor
Fara indoiala ca unora le prieste de minune fotoliul de primar, altfel de ce ar fi atat de ravnita aceasta functie. Lupta politica pentru ciolan este cu atat mai apriga cu cat primarul in functie a reusit sa acumuleze o avere frumusica si un statut care-i asigura un trai confortabil si lipsit de griji. In aceasta editie va vom prezenta cateva exemple in acest sens, urmand ca intr-un numar viitor sa continuam. Un primar cu un statut social inalt, care a facut mai multe pentru sine si mai putine pentru localitatea pe care o reprezinta este si primarul PNL al orasului Harsova. Ionel Chirita, primar de opt ani al orasului Harsova, se poate lauda cu o avere impresionanta, acumulata in principal datorita activitatii derulate prin firmele pe care le detine. Conform declaratiei de avere, primarul Chirita detine doua terenuri de 3,33 ha, respectiv de 11,50 ha, in Dorobantu, pe care le-a mostenit. El mai are o suprafata de teren intravilan de 1727 mp in Harsova si alti 3000 mp tocmai la Ceahlau. La capitolul cladiri, edilul Chirita sta cel putin la fel de bine. El detine in Harsova o locuinta si un spatiu comercial, dar si un apartament in Bucuresti si case din lemn in suprafata de 286 mp la Ceahlau. La capitolul autoturisme, familia Chirita este cam "saracuta".Chirita este primar la Harsova si patron la Slobozia si Ceahlau
Conform declaratiei din martie 2008, edilul din Harsova are un autoturism Volkswagen Polo, an de fabricatie 2004, despre care scrie ca este masina de serviciu a sotiei, de la SC Chirana Serv SRL Slobozia, care le apartine. Prin urmare, este tot masina lor. Conform declaratiei, primarul Chirita a mai avut o casa in Ceahlau, pe care a instrainat-o in schimbul sumei de 90.000 de euro. La capitolul venituri salariale, declaratia primarului este ilizibila, ceea ce ne duce cu gandul la faptul ca nu ar vrea sa le dezvaluie, desi este obligat prin lege sa o faca. El a mai obtinut in 2004, 12.000 lei din inchiriere; probabil a spatiului pe care il detine. De la Chirana Serv a castigat in acelasi an 61.400 lei (peste sase sute milioane lei vechi). Desi nu reiese clar din declaratie se pare ca acest venit este rezultat din dividendele insumate de la Chirana Serv si SC Turism Montan SRL Ceahlau, unde este de asemenea actionar cu 50%. Primarul are si depozite consistente in lei, la diferite banci, insumand aproximativ 440.000 lei (peste patru miliarde lei vechi), dar mai are de primit si 50.000 euro din pretul de vanzare al casei de la Ceahlau. Din citirea declaratiei de avere a primarului din Harsova putem spune ca lui Ionel Chirita nu ii merge deloc rau, ba dimpotriva, se pare ca afacerile merg mana in mana cu "fonctia" in administratia publica.Hansa a pierdut sirul terenurilor
Un alt edil cu o avere demna de "lauda" este si cel din Cernavoda. Conform declaratiei de avere din 1 ianuarie 2007 (in 2008 nu si-a declarat averea), Gheorghe Hansa detine mai multe terenuri. Unul in Mihai Bravu, judetul Tulcea - localitatea natala - de 1,7 ha, un hectar intravilan in Cernavoda, inca un teren agricol de 1 ha si un altul in suprafata de 2,66 ha. In ce priveste locuintele, Gheorghe Hansa detine un apartament in Cernavoda din 1991. Dovada ca edilului i-a mers bine, el si-a mai cumparat unul si in Bucuresti, in 2006. Primarul are si un spatiu comercial in Cernavoda, cu o suprafata deloc de neglijat. La capitolul masini, primarul sta binisor. El poseda, conform declaratiei de avere din 2007, doua autoturisme, un Matiz si un Peugeot, ambele achizitionate in anul 2004. Primarul Hansa a mai avut doua autoturisme (Skoda si Dacia Nova) unul vandut in 2006 contra sumei de 4500 euro, altul... dezmembrat in acelasi an. In ce priveste depozitele, conform declaratiei de avere, el are doua depozite a cate 10.000 lei la doua banci, mai are de primit 10.000 euro de la o persoana careia i-a imprumutat banii, dar si datorii la o banca tot de 10.000 euro.Scris de: {autor}Manuela MOLDOVEANU{/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii