Primarii sunt pusi la munca
Primarii sunt pusi la munca
17 Nov, 2006 00:00
ZIUA de Constanta
873
Marime text
In prag de aderare, autoritatile sunt indemnate de reprezentantii Guvernului sa nu mai traga chiulul, caci bani de la Uniunea Europeana vor primi doar cei care muncesc.
Autoritatile locale trebuie sa se concentreze in perioada urmatoare pe crearea unor unitati specializate in pregatirea si elaborarea proiectelor care vor fi finantate din fonduri europene incepand cu 1 ianuarie 2007. Autoritatile centrale sustin ca vom beneficia de fonduri europene importante, care sunt alocate numai pe baza de proiecte, si nu vor fi virate direct in bugetele locale. Premierul Calin Popescu-Tariceanu atrage atentia autoritatilor locale ca cea mai mare parte a banilor europeni vor fi destinati administratiilor locale. Problema este ca banii nu mai vin la nivelul Guvernului, ci sunt directionati direct catre administratiile publice. Principalul atu pentru dezvoltarea economica a zonei este infrastructura moderna. Premierul Tariceanu sustine ca va fi o competitie acerba intre autoritatile locale pentru accesarea acestor fonduri, iar proiectele trebuie elaborate din timp. Programul de dezvoltare rurala, care va beneficia de o finantare de 30.000 miliarde lei vechi pana in 2009, poate fi accesat de autoritatile locale pentru proiectele de realizare a infrastructurii locale - drumuri, poduri, podete, platforme de deseuri, sisteme de canalizare a apei si/sau statii de tratare a apelor uzate sau sisteme de alimentare cu apa.Reprezentantii administratiilor publice locale trebuie sa evalueze modalitatea de cofinantare a proiectelor care primesc finantare din fonduri europene si sa stabileasca prioritatile de finantare. Fara o lista de prioritati care sa potenteze valentele locale, turistice, industriale si ale serviciilor, nu pot fi stabilite cu adevarat proiectele importante. Primarilor li se mai atrage atentia ca fiecare zona are un specific pe care doar autoritatile locale il cunosc cel mai bine, acesta fiind de fapt atributul si avantajul administratiilor publice. In ceea ce priveste cofinantarea proiectelor, Prefectura a mediat deja o intrunire la nivel de judet intre primarii si reprezentantii institutiilor bancare constantene. La momentul respectiv, autoritatile au fost informate vizavi de sumele acordate de banci, modalitatile de plata, categoriile de proiecte ce pot primi finantari etc. Chiar daca doua dintre administratiile constantene au realizat imprumuturi pentru asigurarea partii de cofinantare, oficialitatile centrale considera ca doua flori nu sunt suficiente pentru a se face primavara. Viitoarea politica de dezvoltare rurala in perioada 2007-2013 se va concentra pe trei domenii: imbunatatirea competitivitatii pentru agricultura si paduri, mediu si peisaj rural; cresterea calitatii vietii si diversificarea economiei rurale. Mai mult, axa "Leader", bazata pe experienta data de initiativele comunitare Leader, deschide noi posibilitati pentru abordarile locale ale problematicii dezvoltarii rurale. De asemenea, va creste posibilitatea de reorientare a sprijinului dinspre finantarea dezvoltarii rurale la crestere, locuri de munca si sustenabilitate.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii