Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:41 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primarul comunei Lipniţa nu ştie încotro să se îndrepte Nu sunt bani pentru drumurile distruse de şuvoaiele de apă

ro

26 Jun, 2014 00:00 3853 Marime text
Ploile care s-au abătut asupra judeţului Constanţa săptămâna care tocmai s-a încheiat nu au trecut fără să măture ceva în cale lor. Drumurile au fost primele victime ale şuvoaielor de apă. Piatra care acoperă multe dintre uliţele satelor dobrogene a fost „spălată“, lăsând să se vadă drumul negru al neputinţei şi neajunsurilor unora dintre localităţi. Comuna Lipniţa este una dintre localităţile asupra căreia furia apelor căzute din nori lasă de fiecare dată semne, brăzdând obrazul pământului. Primarul comunei, Florin Onescu susţine că drumurile de piatră au fost efectiv distruse încă de la inundaţiile produse anul trecut şi că este nevoie urgentă de repararea lor, ba chiar dacă acest lucru nu se realizează cât mai curând, la primul fenomen similar unele zone vor rămâne izolate. „Multe drumuri din comună au fost afectate de precipitaţiile abundente din ultima perioadă şi ne vedem legaţi de mâini în acest sens.

Nu avem cum să le refacem, pentru că ne confruntăm cu o lipsă acută de bani. Nici nu îndrăznim să ne gândim la o asfaltare, ci doar la o pietruire, dar chiar şi aşa, ne-ar costa 2.000.000 de lei, în condiţiile în care abia ne putem plăti angajaţii”, a declarat edilul. „Deşi au trecut luni bune de când au venit de la judeţ, au văzut şi au constatat nevoile noastre, nici acum nu s-au găsit fonduri pentru reabilitarea lor“, a declarat primarul Florin Onescu. Drumul dintre satele Carvăn şi Cuiugiuc este cel mai afectat. De fiecare dată când asupra localităţii se abate o ploaie mai mare, atunci drumul devine inaccesbil. „Situaţia ar putea degenera dacă nu se vor lua măsuri, dacă nu vom primi un ajutor din partea autorităţilor. În caz de forţă majoră, nici măcar autoutilitarele nu pot intra. Până când se va găsi o sursă de finanţare, localnicii sunt nevoiţi să folosească în continuare drumurile care mai pot fi încă circulate şi nu mai rămâne decât să sperăm că, anul acesta, vremea va fi mai îngăduitoare“, a adăugat reprezentantul autorităţii publice locale, Florin Onescu.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii