Prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală O creşă şi o grădiniţă vor fi înfiinţate la Cumpăna
Prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală: O creşă şi o grădiniţă vor fi înfiinţate la Cumpăna
31 Aug, 2017 00:00
ZIUA de Constanta
3349
Marime text



Potrivit primarului ec. Mariana Gâju, în perioada următoare, nu mai puţin de patru proiecte vor demara la Cumpăna şi vor completa imaginea de ansamblu a localităţii: „Sunt proiecte ce vor contribui la dezvoltarea comunei noastre pe mai multe paliere. Avem proiecte ce vizează reţeaua de utilităţi, infrastructura rutieră, dar şi educaţia şi domeniul social“.
Alimentarea cu apă a întregii populaţii şi starea drumurilor pot reprezenta o carte de vizită a oricărei localităţi, precum şi o dovadă a evoluţiei spre care cu toţii tindem. Iată de ce Primăria Cumpăna a elaborat mai multe proiecte în acest sens, o parte dintre ele fiind declarate eligibile şi urmând a fi finanţate. Implementarea unuia dintre ele va permite extinderea reţelei de alimentare cu apă (cu o lungime de 2.700ml) şi a reţelei de canalizare menajeră în comună.
„Prin acest proiect se va extinde reţeaua de canalizare menajeră cu o lungime de 6.055ml, vom avea noi conducte de refulare, de 985 ml, şi se vor realiza trei staţii de pompare în comuna noastră. Valoarea totală a lucrărilor se ridică la 5.504.494 de lei“, a adăugat ec. Mariana Gâju.

Proiecte pentru copiii din Cumpăna
Alte două proiecte ce vor fi finanţate la Cumpăna prin PNDL au ca beneficiari copiii. În primul rând, primarul Mariana Gâju a ajuns la concluzia că este nevoie să fie înfiinţată o creşă. Problema se va rezolva deoarece proiectul privind construcţia unei creşe în comună a fost avizat favorabil, iar cheltuielile, estimate la 3.055.422 de lei, vor fi acoperite din bugetul alocat, la nivel naţional, pentru PNDL.De asemenea, părinţii din Cumpăna mai au un motiv de bucurie. Prin intermediul aceluiaşi program, se va construi o nouă grădiniţă. „Vom avea o nouă grădiniţă cu program prelungit. Proiectul a fost avizat şi va fi finanţat prin PNDL cu suma de 4.942.130 de lei“, a precizat primarul comunei Cumpăna, economist Mariana Gâju.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii