Programul Sapard este in intarziere la Mereni
Programul Sapard este in intarziere la Mereni
21 Nov, 2003 00:00
ZIUA de Constanta
650
Marime text
Francezii ajuta financiar la renovarea dispensarului
Proiectele au demarat in urma cu aproape doua luni * In perioada imediat urmatoare, lucrarile de reabilitare a drumurilor comunale vor incepe in satul Ciobanita * Vinovata de intarziere este societatea care realizeaza astfel de lucrari in alte patru locatii
Dupa ce, in urma cu aproape doua luni de zile, a fost inaugurat programul Sapard in comuna Mereni, lucrarile de reabilitare a celor 15 kilometri de drum nu au inceput nici pana in prezent. Potrivit declaratiilor primarului comunei, Gheorghe Chiriac, lucrarile nu au fost incepute deoarece societatea "Clif" care se ocupa de program mai are alte patru locatii in judet. "Pana in prezent, au fost avizate toate documentele necesare de catre Agentia SAPARD de la Bucuresti, insa suntem intr-o oarecare intarziere. Din discutiile purtate cu reprezentantii societatii "Clif", am inteles ca lucrarile vor demara in perioada imediat urmatoare in satul Ciobanita", a mentionat primarul Chiriac. Programul vizeaza reabilitarea a 15 kilometri de drum din localitatile Mereni, Osmancea, Ciobanita si satele Lanurile si Baraganu, din actuala comuna Baraganu, intrucat in momentul realizarii proiectului cele doua localitati erau arondate comunei Mereni. La nivelul satului Ciobanita se vor reabilita aproximativ 2,5 kilometri de drum, urmand ca, pe perioada sezonului rece, in celelalte localitati sa se realizeze aprovizionarea cu piatra pentru realizarea lucrarilor. Termenul limita pentru realizarea lucrarii este de un an de zile de la demarare. In ceea ce priveste reabilitarea caminului cultural din comuna, acesta a fost refacut si modernizat in proportie de 90%, urmand ca in maximum doua saptamani lucrarile sa fie finalizate. "Inaugurarea caminului va avea loc de sarbatori, atunci cand copiii din comuna vor primi cadouri din partea primariei", a precizat Gheorghe Chiriac. Institutia a suportat mai multe "retusuri" care au vizat acoperisul, tavanul, exteriorul si instalatia electrica. De asemenea, a fost modernizata si biblioteca din cadrul caminului, unde a fost montat tavan fals, iar la finalul lucrarilor vor fi schimbate rafturile. Totodata, au fost puse lambriuri in sala mare a institutiei, iar ferestrele si usile au fost schimbate cu termopane. Valoarea investitiei s-a ridicat la peste doua miliarde lei.Cabinet stomatologic pentru populatie
Concomitent cu reabilitarea caminului cultural, Primaria Mereni s-a ocupat si cu realizarea unui cabinet stomatologic necesar cetatenilor localitatii. "In urma cu doua zile, am semnat contractul de comodat cu un medic stomatolog, urmand ca de la inceputul saptamanii viitoare cabinetul sa fie functional", a afirmat primarul Chiriac. Noul cabinet stomatologic este situat in sediul dispensarului din comuna, care va suporta si el reparatii capitale, deoarece in prezent se afla intr-o stare jalnica. Momentan, dispensarul beneficiaza de retea de apa potabila. Dispensarul medical nu a mai beneficiat de reparatii de peste 15 ani. "O parte din sumele care au fost cheltuite pentru realizarea cabinetului si pentru dispensar au fost suportate de reprezentanti ai unei localitati din Franta, cu care comuna noastra este infratita", a conchis primarul localitatii Mereni.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii