Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
10:03 27 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Reabilitarea, extinderea şi construirea drumurilor din comună, principala preocupare a aleşilor din comuna Lipniţa

ro

26 Feb, 2015 00:00 1900 Marime text


Asfaltarea drumurilor comunale reprezintă o prioritate pentru aleşii locali.

De pildă, primarul comunei Lipniţa, Florin Onescu, aşteaptă de luni bune aprobarea asfaltării unei bretele de câţiva metri, singurul element care mai lipseşte pentru a putea fi deschis punctul de trecere a frontierei de la Kainardja (Bulgaria). Până când se vor reglementa însă aspectele ce ţin de inaugurarea punctului vamal Lipniţa-Kainardja, aleşii locali au decis, în cadrul şedinţei ordinare de Consiliu Local de luna trecută, să aprobe un proiect de hotărâre privind introducerea în inventarul domeniului public al comunei a suprafeţei de 9.630 de metri pătraţi de teren aparţinând fondului forestier, în vederea realizării obiectivului „Reabilitare şi modernizare drum comunal DC 45 Coslugea - Izvoarele. Proiectul a primit girul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), în urmă cu câteva luni.



„Am semnat un contract cu MDRAP pentru refacerea Drumului Comunal 45 Izvoarele - Coslugea. Drumul e realizat în proporţie de 80%, se va turna asfalt pe o suprafaţă de peste opt kilometri, conform proiectului“, a afirmat primarul comunei Lipniţa. Drumul a fost cedat de către Direcţia Silvică în urma unui schimb de terenuri perfectat printr-o Hotărâre de Consiliu Local din septembrie 2013.
Tot referitor la drumuri, în şedinţa de Consiliu Local din luna februarie, aleşii comunei Lipniţa au votat proiectul de hotărâre privind introducerea în inventarul domeniului public al comunei a prelungirii străzii Abatorului, în lungime de 380 de metri liniari, stradă situata în localitatea Canlia, sat arondat comunei.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii