Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:49 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

S-a găsit un constructor pentru puţul de la Negreşti Şcoala de la Viişoara, un vis care se clădeşte sub ochii oamenilor

ro

07 Apr, 2016 00:00 3851 Marime text

 
În comuna Cobadin, una dintre cele mai mari unităţi administrative de pe raza judeţului, sunt în derulare o mulţime de lucrări menite să aducă localnicilor confort. Lucrările de la Şcoala Generală din Viişoara se derulează excelent, din punctul de vedere al reprezentanţilor Primăriei.

 „Am avut plăcuta surpriză să văd că firma care şi-a adjudecat contractul pentru construcţia noului corp de şcoală lucrează foarte bine. Am avut parte de o altă surpriză plăcută, aceea că au fost deja plătite către firmă lucrările de până acum“, a precizat primarul Cristian Telehoi.

 
Valoarea lucrării este de aproximativ 2,5 milioane de lei, fără TVA, iar proiectul este sprijinit cu bani de la Ministerul Dezvoltării. După finalizarea lucrărilor, în jur de 200 de elevi vor beneficia de o şcoală nouă, modernă, cu dotări de ultimă generaţie. Şcoala va avea grupuri sanitare, centrală termică, săli de clasă, magazii, cancelarie şi o suprafaţă construită mult mai generoasă decât vechea clădire, care a fost demolată pentru a face loc noii construcţii.
 
Autorităţile locale sunt bucuroase că au mai înscris un succes. La Negreşti, după ce firma care câştigase anterior licitaţia pentru forarea unui nou puţ de apă, „s-a speriat şi a plecat“, după cum spun reprezentanţii Primăriei, o nouă firmă, chiar din judeţul Constanţa, s-a prezentat la licitaţie. De această dată însă, Primăria a trebuit să scoată mai mulţi bani din vistierie - 264.010 lei. Pe lângă aceste lucrări, la Cobadin şi în satul Viişoara se fac eforturi şi pentru proiecte de asfaltare şi de pietruire a străzilor.
 
Zilele acestea, la Primărie se lucrează intens la documentaţia unui proiect ce prevede asfaltarea drumurilor.

„Am depus pe Măsura 7.2 un proiect care prevede asfaltarea străzilor. Acum, AFIR (n.r. Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale) ne cere o serie de clarificări legate de dimensiunile străzilor, lungime, lăţime. Sperăm că, după ce vom avea toată documentaţia completă, vom putea demara proiectul în scurt timp. Pe Măsura 7.2, fosta Măsură 322, vorbim de covor asfaltic pentru aproximativ 6,5 km de străzi în Cobadin şi 1,5 km în Viişoara“, a declarat primarul comunei Cobadin, Cristian Telehoi, pentru ZIUA în judeţ.

 
Pentru că este o comună mare, cu cinci sate arondate şi, implicit, cu o suprafaţă considerabilă de drumuri, în jur de 150 de kilometri, în Cobadin, drumurile au reprezentat întotdeauna o problemă. În ultimii ani, starea şoselelor a fost agravată de traficul greu, care a fost deviat în timpul lucrărilor de renovare la Podul de la Agigea.
 
Şi pentru că se apropie Paștele şi apoi Paştele Blajinilor, Primăria a decis să igienizeze nu doar întreaga comună, ci şi cimitirele. Astfel, pe alei se va stropi cu erbicid, pentru a preveni răspândirea buruienilor.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii