Sa modernizam scoala vrem, dar pentru cine?

Intr-un heirupism cum n-am trait vreodata, se modernizeaza tot. De la camine si gradinite si de la sedii administrative la scoli, toate inghit bani. Miliarde de lei, parte din buzunarele noastre, se vara, straniu - aproape cu de-a sila - in modernizare. Un loc aparte il ocupa scoala. Scoala comunista e spalata la fata.

Si da-i cu geamuri de termopan si gurgiuvele din cele mai fine, si croieste plan solid, pe termen lung, nu asa de saga... Si imprejmuieste terenul din jurul scolii sa nu ajunga elevii in strada accidental, Doamne fereste, si trage si niste apa ca e nasol cu bacteriile din timpurile astea. Umbla desfranate de colo colo si se inmultesc de baga-n spital o clasa odata. Ce sa mai vorbim de sobe... Pai cum adica sobe?! La revedere, teracota! Bine ai venit, centralo termica, ca sa aiba ce pompa primarii in tine... Parchetul nu se mai spoieste cu motorina! E toxica! Acum montam parchet laminat, caci copiii au devenit mult mai sensibili si fragili, au nevoie de conditii propice dezvoltarii. Mai ca ai zice ca au suferit mutatii coromozomiale si generatia viitoare, nascuta si crescuta de fragilitatile de acum, trebuie protejata cu un glob de cristal. Dar rezultatele? Unde sunt rezultatele?! Nici macar parintii nu mai inteleg cum de refuza odraslele sa invete in conditiile in care manualele sunt frumos colorate, ideile principale subliniate si clasele curate. Si nu-i mai ia dom’le nimeni la camp la sapatul porumbului si niciun copil nu mai adoarme azi cu calul de capastru, fortat fiind de parinti sa are din primavara vietii. Majoritatea sunt trimisi la scoala, unde petrec jumatate din zi. Apoi urmeaza sesiuni dupa sesiuni de meditatii. "Ca profa de romana e cretina si aia de matematica e baba. Dar aia de engelza le intrece pe toate in fandoseala - desi e proasta ca noaptea - iar profu’ de istorie abereaza mult prea mult...". Niciun profesor nu mai ridica un deget asupra progeniturilor si niciun invatator nu mai ridica foarte tare tonul. Psihicul copilului este complex... foarte sensibil... Atat de sensibil, incat majoritatea dragilor nu mai reuseste sa treaca examenele de capacitate... Un functionar public isi mediteaza copila de noua ani la patru materii: romana, matematica, engleza si franceza. Tatal a terminat studiile inalte dupa o viata de copil la tara, doua examene de "treapta", date intre insamantari si culesul vreunei cereale, un bacalaureat cu patru tone de grau la hectar si spaima parintilor ca nu vor avea bani sa-si tina copilul la scoala... O viata de noapte in facultate mereu agitata si intre ture, un master pigulit noaptea in timp ce mai schimba scutece si incarca biberoane... Cateodata se mai trezeste intrebandu-se daca nu e nebun, iar copilul un lenes notoriu, obisnuit sa-i faca altcineva temele. La cativa zeci de kilometri de tatal mult prea atent cu copilul sau, un mecanic isi priveste copilul de 14 ani cu spaima. Nu are bani pentru meditatiile sale, dar ii poate insufla dorinta... "Ca mainile mele si saracia noastra sunt cele mai puternice stimulente". Copilului nici ca ii pasa. Nu vrea si pace carte. Si nici scoala frumoasa si nici doamna care vorbeste bland, si nici macar copertele lucitoare nu il tenteaza. A! Si de existenta centralei termice nici ca avea habar daca "nu veneau odata niste oameni sa monteze o masina pe gaz!"

Scris de: {autor}Cristina RACOARE {/autor}