Sărbătoare duhovnicească la Grădina Agapă frăţească la biserica Sfânta Cuvioasă Parascheva (galerie foto)
Sărbătoare duhovnicească la Grădina: Agapă frăţească la biserica Sfânta Cuvioasă Parascheva (galerie
16 Oct, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
3385
Marime text
Autorităţile locale, în frunte cu primarul Gabriela Iacobici, alături de 300 de enoriaşi ai comunei, dar şi de reprezentanţi ai bisericii, au celebrat, pe data de 14 octombrie, hramul sfântului lăcaş de cult din localitate. Sărbătoarea creştină a fost dublată de sărbătoarea elevilor, căci la zi de mare sărbătoare duhovnicească, la Grădina, a avut loca şi Ziua Şcolii.
Aşa cum se cuvine şi cum credincioşii au fot obişnuiţi, şi în acest an, de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea localităţii, creştinii ortodocşi de pe raza comunei Grădina au luat parte la slujba oficiată de preotul paroh. „Slujba care se face la hramul bisericii este una aparte, este o slujbă specială, iar evenimentul în sine îi aduce împreună pe oameni. Locuitorii au pus mână de la mână şi au făcut toate pregătirile necesare. Toate cele necesare au fost cumpărate din colecta oamenilor şi din donaţii“, a declarat primarul Gabriela Iacobici.
Imediat ce s-a finalizat liturghia, curtea bisericii s-a transformat într-un furnicar de oameni, iar harnicele gospodine nu mai pridideau cu treaba. „După slujbă am oferit celor prezenţi, aşa cum se obişnuieşte la ceas de sfântă sărbătoare, aproximativ 300 de pachete ce au conţinut dulciuri, fructe şi sucuri. Nu în ultimul rând, am împărţit oamenilor peste 1.000 de sărmăluţe făcute de gospodinele din localitate. Ne bucurăm tare mult că am reuşit să ducem la bun sfârşit ceea ce ne-am propus şi asta se datorează numai Celui de Sus“, a mai spus primarul Gabriela Iacobici. „A fost o zi frumoasă şi foarte specială pentru toţi creştinii ortodocşi din localitate şi sperăm că am reuşit să le facem o bucurie tuturor credincioşilor“, a declarat şefa administraţiei locale de la Gradina, Gabriela Iacobici.
În altă ordine de idei, primarul comunei Grădina a mai explicat că în prezent caută soluţii şi pentru amplasarea, în curtea şcolii, a unui bust al lui Mihai Eminescu, sculptură donată de un cleric apropiat al administraţiei locale din Grădina. „Trebuie să găsim un loc potrivit pentru a monta darul primit. Avem nevoie de construirea unui soclu solid şi care să pună în valoare capodopera. Este necesar să întocmim un proiect, să analizăm din ce fel de materiale trebuie realizat. Toate acestea necesită însă un efort financiar din bugetul local“, a conchis primarul Gabriela Iacobici.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii