Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:19 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Secretarii primariilor din judet chiulesc

ro

14 Jul, 2006 00:00 926 Marime text

Continua razboiul proprietarilor de pamant cu autoritatile

# Prefectul Danut Culetu a reprosat ieri, in cadrul sedintei Comisiei judetene de fond funciar ca din cauza neimplicarii secretarilor de primarii dosarele privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra pamantului sunt plimbate si amanate * Comisia locala din comuna Pestera a dat o rezolutie impotriva intereselor unui proprietar # Specialistii Prefecturii reanalizeaza dosarul unui petent din comuna Pestera care reclama faptul ca are dreptul la 17 hectare de teren arabil, cu patru mai mult decat vrea Comisia locala si primarul sa ii acorde

Abuzurile comise la aplicarea Legii nr.18 din 1991 (privind fondul funciar) ies la lumina abia dupa 15 ani de la intrarea in vigoare a actului normativ invocat. Aceasta pare a fi concluzia membrilor Comisiei judetene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra pamantului. Documente despre care se stia foarte bine, dar care au fost tinute la secret toata aceasta perioada, vin sa demonstreze, inca o data, ca marea reimproprietarire a fost, de fapt, o cale facila pentru cei cu trecere la administratiile locale si cea judeteana din vremurile respective, pentru a deveni stapani pe terenuri agricole, chiar daca nu aveau cum sa fie trecuti printre beneficiari ai actelor normative care reglementeaza punerea in aplicare a legilor fondului funciar. Legea a fost violata din toate pozitiile, iar cei care au avut de suportat consecintele acestor abuzuri clare au fost tocmai beneficiarii de drept ai Legii nr.18/1991 si a celorlalte acte normative care au urmat pe aceeasi tema. Pentru ca pamantul a ajuns in proprietatea unor mosieri ai tranzitiei, s-a pierdut de doua ori. Mai intai prin faptul ca unii beneficiari ai legilor fondului funciar nu pot intra nici astazi in posesia terenurilor la care au dreptul si au fost "garati" pe listele cu despagubiri. Apoi, pentru ca excedentul de teren agricol nu a fost, de exemplu, inchiriat de consiliile locale, ceea ce ar fi permis completarea bugetelor locale cu sumele care ar fi rezultat din aceasta procedura.Primarul din Pestera pune proprietarii pe drumuriLocalitatea Pestera este sugestiva, atunci cand vine vorba de abuzurile comise privind constituirea dreptului de proprietate pentru toata varietatea de profitori agricoli care, cu girul autoritatilor locale, au participat la jaful funciar ce s-a derulat in voie. Astfel, in cazul petentului Nicolae Rosca ce s-a prezentat ieri in fata membrilor Comisiei judetene de fond funciar, se pare ca primarul Ion Cosor si secretarul Lenuta Preda situatia este destul de incalcita. In timp ce Rosca spune ca trebuie sa i se reconstituie dreptul de mostenire de 17 hectare, secretarul primariei prezent la discutia de ieri spune ca in dovada proprietatii din registrul agricol al anilor 1948-1949 nu mai figureaza. Comisia locala considera ca respectiva suprafata a fost inscrisa in rolul tatalui lui Nicolae Rosca care apare cu 17 hectare in anul 1955 fata de 10 hectare cat aparea in anii 1948-1949. Desi prefectul Danut Culetu a spus initial ca cererea petentului pare a fi fondata, secretarul primariei Pestera spune ca in realitate nu stau lucrurile chiar asa. In consecinta, subprefectul Claudiu Palas a propus sa se mai analizeze o data cererea lui Rosca, moment in care acesta din urma a amenintat ca la cei 70 de ani ai sai se va adresa justitiei pentru ca exista discriminare in comuna Pestera. "Asa cum ceilalti proprietari din comuna Pestera au intrat in posesia pamantului, vreau si eu sa mi se respecte dreptul de proprietate pentru cele 17 hectare, nu 10 asa cum vrea sa demonstreze Comisia locala", a concluzionat Nicolae Rosca.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii