Sistem de alimentare cu apa in satul Luminita
Sistem de alimentare cu apa in satul Luminita
23 May, 2008 00:00
ZIUA de Constanta
1356
Marime text
Primarul comunei Corbu si-a respectat promisiunile facute alegatorilor in 2006. Avand in vedere proiectele executate pana in prezent, cat si cele aflate in derulare, Marian Galbinasu chiar face Corbu ca orasul.
De curand, primarul a inaugurat caminul cultural din Corbu, obiectiv ce a fost dat in folosinta comunitatii. Potrivit edilului comunei, asezamantul de cultura a fost renovat cu sprijinul Consiliului Judetean. Un alt obiectiv, pe care primarul Galbinasu vrea sa-l duca la indeplinire cat mai repede posibil, este amenajarea unui parc in Corbu II. "Am demarat lucrarile pentru amenajarea parcului public, ce va avea o suprafata de 7.000 de metri patrati", ne-a declarat Marian Galbinasu. De asemenea, administratia locala din Corbu a finalizat proiectul privind forarea unui put si realizarea sistemului de apa cu apa in localitatea Luminita. "Lucrarile vor fi demarate in trei saptamani. Investitia este suportata de la bugetul local si prin contributia financiara a unei firme din Medgidia", ne-a declarat primarul. Costul lucrarilor se ridica la 8,4 miliarde lei vechi. O alta prioritate a autoritatii locale din Corbu este si constructia gradinitei din Corbu I, la care, lucrarile incepute in urma cu doua luni, continua in ritm sustinut. De asemenea, administratia locala continua si programul de reabilitare a drumurilor comunale. Mai exact, pietruirea continua pe strazile Ion Stanei si IL Caragiale, in lungime totala de aproximativ 2 kilometri.Corbu va avea propria masina de pompieri
Primaria construieste si un trotuar de-a lungul strazilor Vasile Sassu, Ion Stanei, Postei, Luceafarul, Morii si Campului, dar si pe strada bisericii. Lungimea totala va fi de sapte kilometri. O alta veste buna pentru comunitate este faptul ca Primaria Corbu este in procedura de achizitie a unei autoutilitare de pompieri. Primarul Marian Galbinasu intentioneaza ca astfel sa doteze serviciul voluntar pentru situatii de urgenta, infiintand o statie locala de pompieri care ar putea sa actioneze si in localitatile limitrofe la nevoie. De asemenea, primaria este in procedura de licitatie si pentru construirea bazei de sport a comunei Corbu, care va fi una ultramoderna, cu toate utilitatile la dispozitie. "Va fi o baza sportiva moderna, cu gazon, nocturna, cladiri pentru vestiare si toate cele necesare", a precizat primarul Marian Galbinasu. Potrivit edilului, din toamna, comuna Corbu ar putea avea propria echipa de fotbal. Administratia locala din Corbu va mai construi si un teren de sport, acoperit cu balon pneumatic. (P)Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii