Terenurile agricole neexploatate din judet vor fi redistribuite
Terenurile agricole neexploatate din judet vor fi redistribuite
28 Nov, 2003 00:00
ZIUA de Constanta
704
Marime text
Dezinteresul se plateste
Practic, se doreste identificarea suprafetelor agricole neexploatate in cursul acestui an, unul dintre scopuri fiind darea lor in folosinta unor persoane care doresc sa le lucreze * In urma cu aproximativ o saptamana, s-a initiat o campanie tot de identificare, dar a suprafetelor de plantatii viticole inventariate pe soiuri cultivate
Sorin Bulancea, directorul general al Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala Constanta, a primit, la inceputul acestei saptamani, responsabilitatea intocmirii unei baze de date cu situatia terenurilor nelucrate, din partea Ministerului Agriculturii, Padurilor, Apelor si Mediului. Practic, se doreste identificarea suprafetelor agricole neexploatate in cursul acestui an, unul dintre scopuri fiind darea lor in folosinta unor persoane care doresc sa le lucreze. Aceasta hotarare coincide cu alte doua motive clare declarate de reprezentantii oficiali ai institutiilor implicate in aceasta operatiune de identificare in ultima perioada de timp. Astfel, prin aceasta identificare se doreste urmarirea, in principal, a doua criterii importante: localitatea in care se afla terenul neexploatat si actualul proprietar al acestuia, precum si suprafata reala. Al doilea motiv consta in sustinerea in continuare a infiintarii marilor exploatatii, ministerul concentrandu-se pe un program special, la nivelul fiecarei localitati, de comasare a terenurilor, de constituire a marilor exploatatii. Chiar ministrul de resort, Ilie Sarbu, a precizat ca, pana in prezent, s-a reusit comasarea unor terenuri reprezentand 47% din suprafata totala agricola, cu 11.467 de exploatatii care lucreaza dupa regulile economiei de piata. Ultima motivatie a acestei masuri se pare ca ar fi posibilitatea, creata chiar de litera noii Constitutii, de a da in exploatare aceste terenuri agricole unor firme straine, care le pot administra potrivit normelor metodologice actuale la standarde europene si care vor avea posibilitatea implementarii unor tehnologii de varf importante pentru sectorul agricol, a mai declarat Sorin Bulancea.Viticultura locala
In urma cu aproximativ o saptamana, s-a initiat o campanie tot de identificare, dar a suprafetelor de plantatii viticole inventariate pe soiuri cultivate. Au fost inscrise in baza de date, pana la aceasta ora, 10.791 de hectare de vie de diverse soiuri. Din ultimele informari a reiesit ca aceasta centralizare a terenurilor viticole si a soiurilor existente va servi la stabilirea unor masuri care se vor lua in viitor privind inlocuirea soiurilor hibrid cu cele nobile, preconizandu-se ca aceasta campanie sa fie definitivata cel mai tarziu in 2010. "Infiintarea acestor soiuri de vita de vie nobila va spori calitatea vinului autohton si va ajuta la cresterea ratei de export a vinului romanesc", au declarat reprezentanti locali ai DADR.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii