Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:33 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tupeu de primar

ro

21 Mar, 2008 00:00 1560 Marime text
1206047305.jpg

Desi electoratul a incercat sa-i demita prin referendum, primarii Antoneta Mandrescu si Gheorghe Panait mai vor un mandat * Edilii comunelor Comana si Tortoman sunt printre cei mai cunoscuti din judet * Popularitatea lor nu se datoreaza insa prestatiei laudabile in functiile pe care le detin * Locuitorii comunei Comana au incercat sa o demita pe Antoneta Mandrescu, la un an de la obtinerea mandatului, prin organizarea unui referendum * Din cauza catorva semnaturi nu au reusit sa convoace scrutinul * La Tortoman a fost organizat un referendum, care, insa, nu a fost validat din cauza prezentei slabe la vot * Primarul Panait s-a postat in fata sectiei de votare, intimidandu-i pe cei care ar fi vrut sa aprobe demiterea sa * Panait este considerat de multi dintre locuitorii comunei drept un edil total dezinteresat de soarta lor * Printre "recomandarile" primaritei din Comana pentru un nou mandat se numara dosarul de cercetare deschis de politie pentru tunul de un miliard dat in vistieria comunei si altele de acelasi gen

O vorba inteleapta spune ca este bine sa stii cand sa renunti. Pentru ca ne apropiem de alegerile locale, trebuie precizat ca exista si primari fara simtul masurii. Desi au fost huliti pe parcursului mandatului de locuitorii comunelor pe care le reprezinta, ei se ambitioneaza sa mai candideze pentru inc-o tura. In aceasta situatie, mai mult tragica decat comica - avand in vedere efectele pe care le-ar presupune castigarea unui nou mandat -, se afla si primarii comunelor Tortoman si Comana. Edilii celor doua unitati administrative sunt dintre cei mai renumiti din judet, insa nu pentru faptele lor de glorie, ci dimpotriva. Primarii amintiti au in comun cate o incercare esuata din partea locuitorilor de a-i demite. Antoneta Mandrescu si-a atras oprobriul locuitorilor comunei la scurt timp dupa castigarea mandatului. In 2005, mai multi nemultumiti au incercat sa convoace un referendum pentru demiterea ei din functie. Au lipsit doar cateva semnaturi pentru ca oamenii sa poata propune referendumul. Nemultumirile oamenilor sunt lesne de inteles, avand in vedere faptul ca primarita s-a remarcat prin fapte ce au adus-o mai apoi in fata organelor de ancheta. Primarul din Comana are de platit unei companii de telefonie mobila aproape 10.000 lei pentru un abonament detinut cu ceva ani in urma. Firma a dat-o in judecata pentru recuperarea pagubei, iar ea a contestat de curand hotararea judecatoreasca prin care este obligata la plata sumei de 10.000 lei. De asemenea, pe 1 iunie 2005, inspectorii Directiei Generale a Finantelor Publice (DGFP) Constanta au efectuat un control amanuntit la Primaria Comana. Pe langa multe alte nereguli descoperite in vistieria Primariei, s-a gasit si o gaura de un miliard de lei vechi. Din raportul intocmit de DGFP a reiesit ca Primaria Comana a achizitionat, prin cumparare directa var, vopsea, diluant, glet si pensule de la firma fiicei primaritei - SC Magi (n.r. Mandrescu Gianina) Cons Construct SRL, in valoare de nici mai mult, nici mai putin de 188.473.000 lei. Nici primarul comunei Tortoman, Gheorghe Panait, nu este un "anonim". Locuitorii comunei pe care o conduce au vrut la randul lor sa convoace un referendum pentru demiterea edilului si chiar au reusit. Pe data de 11 februarie 2007, s-a organizat scrutinul prin care urma sa fie "dezinscaunat" Panait. Incercarea de schimbare a destinului comunei, care a batut pasul pe loc in toti acesti ani, a esuat lamentabil si explicabil totodata, avand in vedere faptul ca primarul cazut in dizgratia electoratului nu s-a clintit din fata sectiei de votare. Motivand faptul ca locuia peste drum, Gheorghe Panait a reusit sa-i intimideze pe oameni si, in acest fel, prezenta la vot a fost extrem de slaba. Desi voturile pentru demiterea sa au fost superioare numeric fata de cele contra, erau extrem de putine si, astfel, referendumul a fost invalidat.

Scris de: {autor}Manuela MOLDOVEANU{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii