Turismul balnear şi viaţa sportivă, susţinute constant de liderii locali de la Eforie

15 May, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
3156
Marime text
Agendă plină pentru staţiunea Eforie în luna mai. Dacă în perioada 9 - 11 mai sportivii din cadrul Clubului Sportiv CS Karate Tradiţional Eforie s-au aflat la Izvorani pentru a participa la finala Campionatului Naţional de Karate Tradiţional ShotoKan - Fudokan pentru cadeţi, juniori, tineret şi seniori, la sfârşitul lunii atenţia se va îndrepta către partea de turism balnear. „Balneo-turism la Eforie" este un eveniment anual, care urmează să se desfăşoare între 29 mai şi 1 iunie, în cele două staţiuni ale oraşului (Eforie Nord şi Eforie Sud), cu scopul de a oferi turiştilor o alternativă pentru petrecerea timpului liber şi îmbinarea acestora cu modalităţi de tratament pentru anumite afecţiuni.
„În ceea ce priveşte viaţa sportivă a oraşului, Primăria Eforie susţine un stil de viaţă sănătos, sprijinind clubul local de Karate Tradiţional. Iar rezultatele nu întârzie să apară. Astfel, la Campionatului Naţional desfăşurat la Izvorani, cinci sportivi de la Eforie s-au întors acasă cu rezultate bune, clasându-se pe primele poziţii ale podiumului“, a declarat primarul oraşului Eforie, Ion Ovidiu Brăiloiu.
Oraşul Eforie este cunoscut ca un ansamblu de două staţiuni care oferă oportunităţi de petrecere a timpului liber pentru toate vârstele, fiind unul dintre oraşele balneo-climaterice atractive renumite pentru: cura heliomarină efectuată cu apa mării; nămolul sapropelic - vechi remediu, cunoscut şi recunoscut pentru efectele sale curative în afecţiuni reumatologice, dar mai ales pentru bioclimatul marin.
Astfel, în perioada 30-31 mai 2014, va avea loc un congres medical pentru promovarea calităţilor curative ale nămolului sapropelic din Lacul Techirghiol şi ale apei minerale din lac, pe tema „Dezvoltarea turismului balnear pe litoral“. „Cadre medicale din domeniul tratamentului balnear din toată ţara şi reprezentanţi din turism vor discuta despre calităţile curative ale nămolului, despre beneficiile medicale ale tratamentelor balneare disponibile la Eforie, despre noile perspective şi oportunităţi ale turismului estival, dar mai ales despre rolul comunităţii în promovarea şi susţinerea turismului balnear din Eforie“, a declarat primarul oraşului Eforie, Ion Ovidiu Brăiloiu.
De asemenea, liderul autorităţii locale de la Eforie spune că, pe data de 30 mai, este programat un concert în aer liber, la Teatrul de Vară din Eforie. Pentru perioada 29 mai -1 iunie îşi fac loc pe agenda publică două expoziţii cu fotografii şi mărturii ale istoriei oraşului Eforie. Evenimentele se vor încheia pe 1 iunie, de Ziua Copilului, când vor avea loc activităţi educative şi concursuri dedicate celor mici. Prichindeii vor avea ocazia să ia lecţii de înot, să construiască şi să expună navomodele, dar şi să se întreacă în mai multe competiţii sportive, care se vor desfăşura pe plajă.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii