Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:33 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tuzla se transformă într-o staţiune turistică înfloritoare

ro

20 Mar, 2014 00:00 3442 Marime text
O întreagă desfăşurare de forţe pe străzile din Tuzla a început chiar de ieri. Primarul comunei Tuzla, Constantin Micu, vrea, încetul cu încetul, să transforme localitatea într-una de interes turistic. Şi a început, cum era de aşteptat, cu infrastructura. „Am dat startul pentru pavarea trotuarelor pe străzile Mecanizării şi Aviatorilor, până ce vom termina de pavat, pe rând, toate străzile care sunt perpendiculare pe drumul naţional. Lucrările vor dura până în luna noiembrie, pentru că se vor pune zeci de kilometri de pavele. Banii pentru această lucrare sunt integral din fondurile bugetului local”, a declarat primarul Constantin Micu. Cea mai importantă investiţie pentru comuna Tuzla este însă „Satul Pescăresc”. Aici ar urma să se deschidă cea mai mare cherhana dobrogeană, iar paradisul sălbatic de la Marea Neagră promite că va atrage un număr tot mai mare de turişti, care se vor bucura de un spaţiu de campare de aproximativ 1.500 de metri pătraţi. În proiect mai este cuprins şi un debarcader pentru plimbări şi pentru practicarea de sporturi acvatice.

Din vederea primarului de la Tuzla nu puteau să iasă tocmai tinerii. Pentru ei, dar nu numai, administraţia locală din Tuzla a început construirea unei baze sportive moderne, la ieşirea din localitate către Mangalia. Potrivit şefului autorităţii locale, stadionul va fi prevăzut cu vestiare, duşuri, tribune, două terenuri de tenis de câmp, nocturnă, pistă de atletism şi va avea o capacitate de aproximativ 500 de locuri. Pentru finanţarea acestui proiect Consiliul a scos bani din buzunarul bugetului local. „Lucrarea va fi realizată cu societatea Consiliului Local, costurile fiind de aproximativ 1.000.000 de lei”, a spus şeful autorităţii locale.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii