Viorel Bălan - „Îi vizităm periodic pe cei aflaţi în nevoie“ La Nicolae Bălcescu, aleşii locali sunt mereu alături de comunitatea locală
Viorel Bălan - „Îi vizităm periodic pe cei aflaţi în nevoie“: La Nicolae Bălcescu, aleşii locali sunt
29 Jan, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
1793
Marime text
Banii pe care primăriile comunelor constănţene îi au la dispoziţie pentru anul 2015 abia dacă le ajung unora pentru supravieţuire. Însă primarul comunei Nicolae Bălcescu, Viorel Bălan, nu este genul care să se plângă, ci caută cu orice preţ soluţii pentru binele comunităţii locale. „Ne străduim să terminăm cât mai curând de asfaltat strada Mihai Eminescu, cea care face accesul către grădiniţă, pe lângă Primărie. Cum a venit iarna, am fost nevoiţi să ne oprim din lucru, căci nu ne permitem să ne batem joc de materiale şi să facem o treabă de mântuială“, a precizat primarul Viorel Bălan. „De asemenea, am fost nevoiţi să ne oprim momentan şi cu lucrările la biserică şi la centrul social, dar sperăm că le vom relua în câteva săptămâni, dacă vremea ne va permite şi mai ales dacă vom avea bani suficienţi“, a completat primarul Viorel Bălan. Însă, deşi depune eforturi pentru realizarea centrului social de care vor benefica o mulţime de copii din comuna, gospodarul-şef este de părere că cel mai bine poţi ajuta oamenii şi poţi fi aproape de ei mergând personal pentru a vedea care le sunt lipsurile. „Ştim că centrul social va ajuta pe mulţi, însă este vorba în special de copii. Or, în comună avem o mulţime de persoane defavorizate, o mulţime de bătrâni lipsiţi de putere şi de posibilităţi, care de multe ori se bucură doar şi pentru că cineva le calcă pragul şi îi întreabă de sănătate. De aceea, angajaţii Primăriei Nicolae Bălcescu merg periodic la cei care constituie cazuri sociale, pentru a vedea ce le lipseşte şi cum putem să îi ajutăm“, a declarat gospodarul-şef Viorel Bălan.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii