Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:21 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Zile si nopti de veselie, la Histria

ro

27 Jul, 2007 00:00 1789 Marime text
1185461414.jpg

Primarul din Istria, Ioan Herdean, impreuna cu Consiliul Local au readus cetatea la viata

Consiliul Local Istria si administratia judeteana, in parteneriat cu alte institutii, au organizat, in perioada 20 - 22 iulie, "Zilele Istriei". Timp de trei zile, localnicii si invitatii lor au avut parte de spectacole pe masura si muzica pe toate gusturile, de la populara, la clasica sau dance. Sarbatoarea, inaugurata acum cinci ani, il are ca patron spiritual pe Sfantul Prooroc Ilie. Manifestarile organizate anual sunt menite sa promoveze regiunea. Cetatea Histria, aflata in imediata apropiere, confera o importanta covarsitoare zonei. La sfarsitul lunii mai, cetatea a fost inclusa pe Lista Patrimoniului European. Tinutul reprezinta un punct deosebit de atractie pentru cei care au ca pasiune pasarile. Si asta, in contextul in care locul este inclus in Rezervatia Biosferei Delta Dunarii. "O cetate care a supravietuit 1300 de ani ofera un punct de referinta pentru orice domeniu care ne intereseaza in momentul actual. Subiectele oferite de Histria antica ar putea fi aduse la zi, cu acest tip de festival", a spus cercetatorul stiintific Alexandru Suceveanu, responsabilul santierului de la Histria. Cetatea ofera, din punct de vedere artistic, o gama larga de manifestari care ar putea fi reactualizate. La Histria si la Adamclisi au existat teatre antice, o dovada in acest sens fiind inscriptiile care s-au gasit in acest loc. Acest lucru ar putea aduce reprezentatii de teatru antic in cetatea milenara. In Europa, exista o retea a oraselor antice folosite ca loc de spectacole. In calitate de responsabil stiintific al santierului, Alexandru Suceveanu a precizat ca a fost de acord cu organizarea unor manifestari dedicate Istriei, deoarece "tot ce inseamna manifestari legate de Histria presupune o popularizare a cetatii". Acesta a mai marturisit ca s-a opus altor manifestari, cum ar fi organizarea unui festival de monede. Si asta, pentru ca nu se stie care este statutul colectionarilor, precum si provenienta pieselor. Potrivit profesorului Suceveanu, in acest sezon se sapa in sapte puncte. "De la perioada greaca pana in perioada romana tarzie, incercam sa rezolvam cele mai spinoase probleme ale cercetarii arheologice", a spus cercetatorul stiintific. Campaniile arheologice de cercetare la Histria, sunt organizate de Institutul de Arheologie Vasile Parvan, in colaborare cu Muzeul National de Istorie a Romaniei, Muzeul de Istorie Nationala si Arheologie Constanta, Muzeul National de Istorie a Transilvaniei, de la Muzeul din Alba Iulia si de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza. La acestia se adauga si cercetatori din Germania si Franta, ceea ce face din santierul de la Histria, un santier pluriregional. Investitii pentru dezvoltare Mircea Angelescu, director general al Directiei Generale Patrimoniu Cultural National din cadrul Ministerului Culturii si Cultelor, elev al lui Alexandru Suceveanu, si-a inceput cariera in arheologie la Histria. Potrivit reprezentatului MCC, prezent ieri la conferinta de presa dedicata Zilelor Istriei, cetatea nu se afla doar pe lista patrimoniului european, ci figureaza intr-un program regional al Uniunii Europene pentru Europa de Est, pentru patrimoniul cultural si national. Acesta a adaugat ca Ministerul Culturii si Cultelor este interesat de crearea mecanismelor prin care, in calitate de obiectiv turistic, monument istoric, santier arheologic, precum si in calitate de patrimoniu natural, Histria sa devina un motor pentru dezvoltarea durabila a intregii regiuni. Insa, pentru realizarea acestui lucru, este nevoie de investitii. "Histria va putea sa aduca veniturile atat de necesare, nu numai pentru Muzeul din Constanta, care ia pretul pentru biletul de la intrare, ci pentru intreaga comunitate. Avand ca pretext Histria, in jurul sau se poate dezvolta o zona turistica, se pot dezvolta mestesuguri traditionale", a spus directorul general de la MCC. Angelescu a precizat ca, in acest loc, se poate dezvolta olaritul in scop turistic. Angelescu ii indeamna pe istrieni sa profite, din punct de vedere economic, de faptul ca cetatea este inscrisa pe lista patrimoniului european. De asemenea, biserica din satul Istria, inclusa pe lista monumentelor istorice din Romania, ar trebui sa fie un alt argument pentru dezvoltarea durabila a zonei.

Scris de: {autor}Mirela STINGA{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii