EDITORIAL - Emotii de iarna

Mi-am permis sa parafrazez titlul unei celebre poezii a lui Nichita Stanescu, deoarece se potriveste parca perfect cu aceasta iarna aparent linistita, dar totusi atat de plina de toate... Zile ploioase, zile cu soare, inceputul de an universitar, noile materii, noii profesori, noul program, reluarea vechilor obiceiuri, intamplari de prin camine, cutremurul... Ne-am oprit! Asta da emotie! Dupa zguduituri de toate felurile (de exemplu, anul acesta am inteles ca mai peste tot Internetul in caminele studentesti, cand si daca va veni, va fi contracost), ne-am pomenit zguduiti de-a dreptul, in miez de noapte! La ce va gandeati in momentele acelea? Eu la nimic... Ma simteam ca o frunza-n vant, ma incadram perfect in partea dezolanta a peisajului iernatic... Ceata afara, oameni agitati, statusuri ciudate pe messenger... Dar a trecut... Se va mai intoarce oare?! In loc sa ne gandim la ceva ce nu este sigur, mai bine ne revarsam preaplinul sufletesc spre un eveniment cert: data de 22 noiembrie, o alta vacanta din viata de student! Nu sunteti curiosi/emotionati sa povestiti prietenilor si cunostintelor cum a fost bobociada de anul acesta? Sau unii dintre voi va ganditi deja la partiale? Parca mai ieri a inceput toata comedia asta - laboratoare, cursuri, seminarii sau, mai bine-zis, anul universitar 2004-2005... O crizantema pentru noul an! In acest an, universitatile si-au deschis portile pe 3 octombrie. Studentii au fost asteptati la festivitatile de deschidere in toata tara, alaturi de profesori si alte personalitati, invitate sa marcheze acest eveniment. Si in acest an am auzit discursuri, urari de bine, felicitari. Momentul si-a pierdut insa demult magia de pe vremuri, emotia fiind inlocuita de un pragmatism prea putin academic. Universitatea a fost considerata din totdeauna un loc de elita, in care tinerii primeau, pe langa educatie, o pregatire de viata. Un exercitiu de inteligenta practicat nu doar in biblioteci si amfiteatre, ci in viata de zi cu zi. O etica academica, dar si de viata, o stiinta de a separa binele de rau, frumosul de urat, nobilul de vulgar. Acesta este astazi un discurs depasit, daca nu chiar ridicol. Pentru ca viata de student incepe si continua cu o mare deziluzie, mergand dincolo de anii de scoala. De actualitate, si in acest an cu puternic iz electoral, raman subiectele mult dezbatute de ani de zile: conditiile sociale, calitatea invatamantului si, mai ales, oportunitatile de dupa. Daca le luam pe rand, vedem ca anumite lucruri s-au schimbat, putine insa si nu pe masura asteptarilor. Despre camine, am putea vorbi saptamani in sir. Ca in fiecare an, guvernul a alocat bani (prea putini, afirma studentii si le impartasesc opinia), care insa au lasat prea putine urme pe unde au trecut. Studentii continua sa isi renoveze singuri camerele (daca le au) si cei mai multi au devenit mesteri zugravi, vopsitori, electricieni, instalatori. O pregatire necesara pentru tot restul vietii, fara nici o indoiala... Pe de alta parte, banii alocati (destui, afirma guvernul desi de departe se vede ca nu este asa) vor continua sa fie irositi daca studentii nu invata sa aiba grija de caminele in care locuiesc. Se vehiculeaza ideea unor contracte ferme, cu garantii in avans, care sa ii motiveze pe acestia sa fie mai atenti. Opinia publica reclama ca vinovati sunt administratorii, carora nu le pasa decat sa vanda cat mai multe locuri, fara sa isi ia responsabilitatile in serios. Vorba inteleptului, dreptate au si unii si ceilalti si adevarul este ca, fara sa stim exact a cui este vina, la sfarsit si inceput de an, caminele studentesti arata ca dupa un distrugator razboi. O solutie incepe sa se profileze, firav. Initiativa particulara a unui fost student, care a amenajat un camin in conditii decente si care practica tarife mai mari decat ale universitatilor, mai mici decat inchiriatul unui apartament. Singura problema: blocul s-a dovedit neincapator pentru miile de studenti inscrisi si in acest an la universitatile de la malul Marii Negre. Inca dinainte de a deschide usile amfiteatrelor, norocosii care au capatat un acoperis deasupra capului, se transforma ori in zugravi, ori in bisnitari. Locurile se vand inca, pe fata, asa cum a constatat in nenumarate randuri si ministrul educatiei indiferent de culoarea sa politica. Iar cei care nu au avut nici macar aceasta sansa, pornesc in goana dupa colegi pragmatici sau administratori corupti, poate vor prinde ceva. Dincolo de orice alta realitate este de departe clar ca primul lucru pe care il invata un student este acela de a identifica coruptia si de a-i raspunde pe masura.