Modificari capitale in sistemul ciclurilor de invatamant
Modificari capitale in sistemul ciclurilor de invatamant
26 Feb, 2005 00:00
ZIUA de Constanta
1035
Marime text
Invatamantul universitar este organizat in prezent pe trei cicluri, ciclul I de licenta, care se incheie cu obtinerea diplomei de licenta, ciclul II, cel de masterat, incheiat cu obtinerea unei diplome de master si ciclul III, cel de studii doctorale. Potrivit noilor modificari cuprinse in normele legislative, acest ultim ciclu se va desfasura la forma frecventa si nu fara frecventa, cum era pana acum, iar acest lucru se va face in cadrul unor scoli doctoriale organizate in cadrul fiecarei universitati. Dupa cum se stie, pana la aparitia acestuia exista deja un nomenclator cu un numar foarte mare de specializari si de asemenea, foarte multe domenii. Potrivit reprezentantilor Universitatii "Ovidius", toate acestea consfinteau faramitarea invatamantului universitar, uneori cu unele specializari chiar "exotice", care nu ofereau studentului posibilitatea sa se dezvolte ulterior in piata muncii si sa se adapteze cu usurinta transformarilor care se produc in viata socio-economica. Noul nomenclator, care deocamdata, se refera numai la studiile de licenta face referire la mai multe specializari. In cazul de fata, la universitatea "Ovidius", toate specializarile care au functionat pana acum si care sunt autorizate sau acreditate, isi regasesc locul in limitele domeniilor de licenta prevazute de acest nomenclator. Noile norme schimba capital planurile de invatamant, pentru ca dupa cum se stie, ciclul I dureaza trei ani (in cazul celor mai multe specializari) sau patru ani, mai ales in domeniile ingineresti. Este vorba in primul rand de trecerea de la patru ani la trei ani sau de la cinci la patru, pentru ca sa functioneze primul ciclu de invatamant, de licenta, de studii de baza. Trebuie mentionat de asemenea faptul ca studentii, care in primul ciclu vor frecventa pentru a se scolariza trei ani, in al doilea ciclu, in masterat, vor studia doi ani.
Termen scurt pentru punerea in aplicare a nomenclatorului
Cei care in primul ciclu au programa intinsa pe patru ani vor accede intr-un masterat care va dura un singur an. Pentru prima categorie, in primul ciclu va fi nevoie sa castige 180 de credite si in al doilea 120, iar pentru cei din a doua categorie, 240 de credite in primul ciclu si 60 in cel de al doilea ciclu (masterat). Aceasta reducere cu un an a studiilor de baza pentru a constitui primul ciclu de invatamant, necesita o revedere a planurilor, astfel incat in planurile noi sa figureze in special disciplinele fundamentale care sa asigure celui care parcurge si absolva primul ciclu cu diplome de licenta sa ii asigure o baza foarte solida pentru dezvoltarea in diverse directii la masterat si mai departe, pentru cel de excelenta, la doctorat. In primul ciclu (de licenta), studentii trebuie sa parcurga, in cazul in care vor sa lucreze in invatamant, si 30 de credite obligatorii in cadrul departamentului pentru pregatirea personalului didactic iar dupa aceea, profesorii fiind in invatamantul liceal, sa mai parcurga inca 30 de credite in trei ani de zile, pana la sustinerea definitivatului in cadrul aceluiasi departament. In prezent, se pune mare accent pe dezvoltarea acestei activitati pentru ca invatamantul pre-universitar si cel universitar sa beneficieze de cadre didactice cu o pregatire psiho-pedagogica foarte solida. Hotararea de guvern recent emisa si din care face parte si nomenclatorul sus-mentionat, prevede ca in universitate trebuie sa functioneze si un centru de consiliere si orientare profesionala, un centru care are menirea de a consilia studentii pentru alegerea rutei de pregatire in cadrul universitatii. Dupa terminarea primul ciclu, aproximativ 50% sau maxim 50 % din absolventi primul ciclu vor accede la diverse directii de masterat. Stabilirea rutei nu este o chestiune chiar asa de simpla, de aceea un astfel de centru de consiliere isi pune inainte de toate drept obiectiv consilierea studentilor pentru alegerea rutei cele mai potrivite, pentru insusirile intelectuale si psiho-pedagogice ale tanarului care urmeaza cel de al doilea ciclu de masterat. Punerea in aplicare a prevederilor hotararii de guvern privind nomenclatorul domeniilor de licenta este o chestiune imediata pentru ca intre momentul aparitiei acestei hotarari si momentul sustinerii examenului din iunie trebuie sa se scurga o perioada de sase luni, cred ca suntem in acest termen. De aceea va fi un program incarcat, un orar incarcat pana la admitere, orar care inainte de toate se refera ca prioritati la planurile de invatamant asa cum spuneam, la popularizarea situatiilor in care se gasesc domeniile de licenta si specializarile din universitate si evident, la consilierea tinerilor care urmeaza sa devina studenti in urma concursului de admitere. De mentionat faptul ca exista o prevedere foarte importanta in actuala hotarare de guvern, in sensul ca cifra de scolarizare precum si finantarea din partea statului se face pe domenii de licenta si nu pe specializari. Asta inseamna ca in interiorul domeniului, specializarile sunt cu atat mai viabile cu cat accesul studentilor sau apetitul candidatilor pentru aceste specializari este mai mare. Pot exista situatii in care in interiorul unui domeniu, o specializare care nu are trecere sa nu functioneze un an de zile si sa functioneze celelalte specializari din domeniul respectiv pentru ca interesul pentru una sau alta din specializari este mai mare sau mai mic. In al doilea rand, diploma de licenta se elibereaza pe domeniu, adica se vorbeste de licentiat in domeniul respectiv, diploma de licenta fiind insotita de un supliment de diploma in care este mentionata specializarea din interiorul domeniului.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii