1 Decembrie 1918 - o zi românească pentru noua istorie a Europei (document)
1 Decembrie 1918 - o zi românească pentru noua istorie a Europei (document)
01 Dec, 2018 00:00
ZIUA de Constanta
2576
Marime text



A unui adevăr căruia i-au fost subiecți zecile și zecile de generații de autohtoni, pământenii ce au constituit talpa Țării; apărându-și limba și neamul, conservându-și tradițiile și obiceiurile și pentru salvgardarea nu au ezitat să verse șuvoaie de sânge în desele înfruntări cu dușmanii - țăranii, spunea Mihail Kogălniceanu, unul dintre făuritorii României moderne, „sunt elementul cel mai puternic al naționalității românești: țăranii sunt însuși Țara”.
A unor permanențe a căror soliditate primară - comuniunea etnolingvistică a românilor, trăirea neîntreruptă, din timpurile încreștinării și ale etnogenezei, în același areal geo-istoric - a constituit premisa Marii Uniri din 1918: „Unitatea națională fu visarea iubită a voievozilor noștri cei viteji, care întrupară în sine individualitatea și cugetarea poporului spre a o manifesta lumii. Pentru dânsa ei trăiră, munciră, suferiră și muriră. Aceea ce concuista n-a putut isprăvi, frăția o va face. Aceea ce voievozii noștri cei mari cu vitejia lor n-au putut, poporul armat și întărit de un principiu o va face”.
A unor realități ce ilustrează existența aici, la Carpați, Dunărea de Jos și Marea Neagră a unui popor bimilenar care a știut să reziste - în cadrul unor state feudale separate de sine-stătătoare - atâtor și atâtor vicisitudini ale Istoriei, și pentru care, în Epoca Modernă, dezvoltarea ființei sale într-un corp unitar avea să devină un crez ideatic constant, perceput ca atare și în contextul evoluției istoriei europene: „Unirea națională este frumoasa deviză ce răsună din toate părțile și deșteaptă duhurile cu putere multă - scria în anii premergători Revoluției Române de la 1848-1849, transilvăneanul Gheorghe Barițiu. Popoarele Europei pricep și cunosc cum cu tăria și puterea unui popor, forța sa, politica sa cumpănită, nădejdile sale, prezentul și viitorul său zac în unirea națională”.
A unei cunoașteri ce relevă traiectul dureros al unui neam nevoit să trăiască, secole de-a rândul, stăpânit - unele părți ale sale - de state străine, și care, atunci când împrejurările internațional în contextul Primului Război Mondial aveau să devină prielnice, nu va ezita „a-și trage spada - cum declara, în toamna anului 1914, regele Ferdinand, proaspăt înscăunat, după moartea Căpitanului de la 1877, regele Carol I -, dacă Țara crede că interesele ei îi dictează să meargă împotriva Puterilor Centrale, [pentru] realizarea idealului ei național”.
A unei „credințe a Țării” ce a constituit liantul sacrificiilor românilor în Războiul Reîntregirii Naționale, epopeea de la Mărășești și Oituz, din vara lui 1917, ilustrând vrerea lor în împlinirea idealului unității cu frații aflați sub dominații străine, ideal căreia aveau să-i dea un contur politic coerent vrednicii și patrioții bărbații de Stat ai acelui timp memorabil: „România nu cere decât o restitutio in integrum, ea nu are ambiția unor cuceriri aiurea. România se ridică doar pentru a elibera pe frații săi care dintotdeauna - afirma, într-un interviu din 1915, prim-ministrul Ion I.C. Brătianu - au fost uniți cu ea prin cele mai strânse legături”.
Aceste „strânse legături”, ce străbătuseră veacurile rezistând nenumăratelor opreliști, aveau să capete consacrarea politic-teritorială prin Marea Unire din 1918, al cărui act final a fost Unirea Transilvaniei cu Țara, la 1 Decembrie 1918 - „Adunarea Națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții ei îndreptățiți la Alba-Iulia în ziua de 1 Decembrie 1918 decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România”. Se împlinea, astfel, un deziderat secular al neamului românesc, unitatea național-teritorială - creându-se, totodată, cadrul statal-național propice modernizării unei națiuni creștine, tolerante și receptive la continuele provocări ale Istoriei.
1 Decembrie 1918 reprezintă, astfel, prin semnificația sa, condensarea unei Istorii românești seculare - care, de la 1 ianuarie 2007, prin integrarea în marea familie instituțional-politică a popoarelor Europei Unite, are șansa și datoria - față de sacrificiile și aspirațiile înaintașilor, de nădejdile generațiilor de astăzi - să-și afirme, am convingerea, tot mai plenar caracteristicile sale identitare, ce vor face, este de dorit, ca spațiul românesc să fie o prezență distinctă și respectată în această parte a Lumii, multietnice și pluriconfesionale.
În secţiunea Documente puteţi parcurge CV-ul prof. Stoica Lascu.
Citeşte şi:
Promemoria 23 Noiembrie - In memoriam Illustrum Civium Tomitanorum (document)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii