Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:36 19 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Flash mob pentru România în toate unitățile de învățământ din județul Constanța Suită de activități, dedicate Zilei Naționale (galerie foto)

ro

01 Dec, 2018 00:00 3896 Marime text
În anul 2018 comemorăm 100 de ani de la evenimentul politic major al anului 1918: desăvârșirea statului național unitar român, realizată prin unirea provinciilor românești cu România. Elevii și cadrele didactice din toate unitățile de învățământ din județul Constanța, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Constanța, au organizat zeci de activități, dedicate Zilei Naționale a României. De la mic la mare, alături de cadrele didactice, elevii au organizat flash mob-uri, reconstituind, astfel, harta României. În acest fel, elevii au transmis gânduri frumoase pentru România Centenară.
 
Elevii de la Școala Gimnazială nr. 16 „Marin Ionescu-Dobrogianu“ din Constanța au marcat, la rândul lor, Ziua Națională a României și Centenarului Marii Uniri. Pe simeza școlii au fost expuse 27 de lucrări de pictură și colaj, aparținând elevilor din clasele a VI-a, a VII-a și a VIII-a, dedicate zilei naționale a României și centenarului marii uniri. Elevii au desfășurat și alte activități dedicate zilei de 1 Decembrie. Cu România în suflet, au îmbinat istoria cu geografia, cu muzica și cu pictura. Au declarat că iubesc pământul acesta sfânt pe care îl moștenim de la daci și pe care îl vor păstra ca pe o comoară. Ulterior, elevii au organizat un flash mob în curtea școlii, reconstituind harta României.
 
Centenarul marii uniri a fost sărbătorit și la Colegiul National "Mircea cel Bătrân". Elevii au participat la activitatea „Marea Unire - o primăvară în mijlocul iernii”, devenită deja o tradiție pentru elevii și profesorii colegiului în preajma zilei de 1 Decembrie, iar interesul, conștiinciozitatea și bucuria cu care elevii se implică în toate activitățile dedicate acestui eveniment demonstrează că patriotismul nu este o noțiune, prezentă doar în manualele de istorie.
 
Remus Macovei, președintele Asociației „Cultul Eroilor” din Constanța, prof. univ. dr. Valentin Ciorbea și Aidun Curt-Mola, consilier superior în cadrul Departamentului de Relații Interetnice au sustinut alocuțiuni pe tema Centenarului Marii Uniri. Cei mai mici mirciști, elevi ai clasei a V-a, au reprezentat sceneta „Spiritul Centenarului” (text și regie prof. Marina Marinescu), iar corul liceului a interpretat o suită de cântece dedicate Evenimentului. La finalul activității, elevii de la Colegiul National "Mircea cel Bătrân" au realizat un flash mob, ca parte a campaniei „Mesajul meu pentru România".
 
 
Săptămâna 26-29 noiembrie a fost dedicată de către elevii și cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale nr.30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța celebrării Centenarului Marii Uniri a tuturor românilor. Educatorii de la ”Gheorghe Țițeica” și-au invitat învățăceii să redescopere patriotismul cald și emoționant, cel curat și sincer. Amenajarea claselor cu un colț de Românie autentică, învățarea câtorva cântece patriotice alese cu grijă, povestirea istoriei Marii Uniri de către elevii de gimnaziu prichindeilor de la ciclul primar, legarea proiectelor la diferite discipline din curriculum de această sărbătoare, desene, colaje, picturi pe tricouri, confecționarea de cocarde și steaguri tricolore au fost doar câteva din activitățile derulate în aceste patru zile.
 
Luni, 26 noiembrie, pasionații de istorie au avut parte de o întâlnire cu doi invitați de marcă: profesorul dr. Stoica Lascu de la Universitatea ”Ovidius” din Constanța și muzeograful Lavinia Dumitrașcu. Aceștia, în cadrul mesei rotunde intitulate ”Arc peste timp” au ținut o adevărată lecție de istorie în cadrul căreia elevii s-au simțit liberi să își satisfacă orice nedumerire legată de Marea Unire și în care au putut să își arate și cunoștințele bogate. „Ziua de joi, 29 noiembrie, a fost cea mai plină în evenimente. Elevii clasei a VII-a A au susținut un spectacol la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie, în cadrul Simpozionului dedicat Centenarului Marii Uniri. Alți 50 de elevi de gimnaziu au participat la activitatea ”Eroii în memoria vie a neamului nostru”, invitat fiind părintele Drăguș Enache. De asemenea, cei 1400 de elevi ai școlii au asistat la parada micilor soldați de la «Gheorghe Țițeica» și au dansat o horă a unirii, simbolică, în ciuda frigului de afară“, a transmis consilierul de imagine, prof. Veronica Hagi.
 
Centenarul Marii Uniri a fost sărbătorit și la Liceul Cobadin. Sub îndrumarea cadrelor didactice, elevi din ciclurile preșcolar, primar, gimnazial și liceal, îmbrăcați în frumoase costume naționale, au luat parte la diverse activități dedicate acestui eveniment: prezentare de materiale în PowerPoint, prezentare de referate despre importanța Unirii, recitarea de poezii, dansuri și cântece patriotice. Evenimentul s-a finalizat cu depunerea de către elevi a unei coroane de flori la monumentul eroilor din localitate. „La mulți ani, România! La mulți ani, dragi români de pretutindeni!", a transmis directorul prof. Grassu Mariana.
 

Elevii Școlii Gimnaziale nr. 29 „Mihai Viteazul” Constanța au devenit și ei părtași la istoria națională a României prin afirmarea sentimentului patriotic, ei fiind purtătorii valorilor și tradițiilor românești. „Spiritul național este în inima fiecărui român, dar cu ocazia centenarului, sufletul român trebuie să vibreze și mai mult odată cu îndeplinirea visului secular al tuturor românilor. Într-o societate dominată de diversitate și globalizare, este cu atât mai important să ne cunoaștem originile și trăsăturile de neam, iar acest moment aniversar, Centenarul Marii Uniri, ne oferă acest prilej“, au transmis reprezentanții unității de învățământ.
 
La Școala Gimnazială I.L. Caragiale Medgidia, elevii și cadrele didactice au desfășurat activități extrașcolare dedicate marcării Centenarului Marii Uniri de la 1918, având ca obiective cunoașterea și respectarea valorilor fundamentale ale istoriei și culturii naționale. „Elevii au participat cu plăcere la activitățile educativ-formative complementare procesului de învățământ (flash mob, recitare de poezii, intonare de cântece patriotice, realizare lucrări tematice, desene, machete, prezentări, activități sportive), exprimându-și astfel prin comportament spiritul patriotic și mândria identității naționale“, a precizat directorul prof. Nichita Tudorița.
 
În cadrul activităților destinate sărbătorii Centenarului Marii Uniri, elevii Liceului Tehnologic „Mihai Viteazul” din comuna Mihai Viteazu au realizat un spectacol cu poezii, dansuri tradiționale și cântece patriotice, la care au participat părinții și reprezentanții autorităților locale. Activitățile au fost completate de un flash mob intitulat „Din toată inima pentru România” și de o activitate simbolică realizată la Cetatea Histria, cu sprijinul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.
 
Centenarul Marii Uniri a fost sărbătorit și de elevii și profesorii Liceului Tehnologic „Ion Bănescu“. Aceștia s-au adunat sub deviza „Mândru că sunt român“ în sala de sport a liceului, unde împreună au intonat imnul țării și au format un lanț uman, purtând culorile drapelului. Ocunschi Livia, profesor de istorie, a susținut o activitate pe această temă, având ca invitați pe Corina Radu Iorguș și Laurențiu Radu Iorguș de la Muzeul de Istorie și Arheologie Callatis Mangalia. Aceștia au discutat cu elevii despre importanța Unirii.
 
Liceul Tehnologic Cogealac a marcat sărbătoarea Centenarului Marii Uniri, eveniment care a reprezentat actul de făurire a României Mari. Printr-o prezentare PPT, au fost evidențiate semnificațiile și importanța acestui eveniment istoric. Uniți în cuget și-n simțiri, elevii Liceului Tehnologic Cogealac au glăsuit românește, mândri de originea lor.

 
Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială nr. 28 "Dan Barbilian" Constanța au sărbătorit și ei Centenarul Marii Uniri 2018. Printr-un flash mob- coordonat de prof. David Doina și prof. Moraru Constanda, micii brătieni, elevi ai Școlii Gimnaziale nr.22 ”I.C.Brătianu” Constanța, alături de cadrele didactice, au urat țării și tuturor românilor ”La mulți ani!”.
 
Un flashmob de reconstituire a hărții României a fost organizat și la Școala Gimnazială nr. 38 Dimitrie Cantemir Constanța.
 
Centenarul Marii Uniri, Ziua Națională a României constituie evenimentul grandios pe care organizația școlară a Liceului Tehnologic „Lazăr Edeleanu” din Năvodari îl sărbătorește pe măsură. Dintre acțiunile de celebrare desfășurate de elevii și profesorii instituției amintim: spectacolul tematic muzical, expoziția tematică de desene – „Marea Unire”, confecționarea de cocarde tricolore; flash mob centenar; proiectul educațional „Năvodari - prezent trecut, trecut prezent” (ediția a IX-a ).
 
La activitatea extracurriculară ”Eco costumul național în anul Centenarului” au participat și elevii claselor din ciclul primar ai Școlii Gimnaziale nr. 1 Hârșova, coordonați de cadrele didactice ale școlii.
 
Elevii Liceului Teoretic Murfatlar și preșcolarii de la Grădinița cu Program Normal nr.1 Murfatlar, au sărbătorit și ei Centenarul Marii Uniri 2018 printr-un spectacol omagial.
 
Elevii Școlii Gimnaziale nr. 14, Constanța, sub îndrumarea profesorilor Gheonea Vincențiu şi Bejan Marcela, au realizat mai multe activități dedicate acestui eveniment. Momentul a fost marcat prin următoarele activități: intonarea imnului național, discursul cadrelor didactice participante, intonarea de către elevi a unor cântece patriotice: „Basarabie frumoasă“, „Cântă cucu-n Bucovina“, „Noi suntem români“, „Doamne ocrotește-i pe români“, recitarea unor poezii patriotice cunoscute: „Nu plânge maică, Românie“, dansuri specifice provinciilor unite cu patria mamă în anul 1918, scenete dedicate soldaților români plecați pe front și familiilor celor plecați.
 
Liceul Tehnologic Tomis omagiază în cinstea foştilor și prezenților dascăli și elevi 88 de ani de existență, precum și Centenarul Marii Uniri.
 
Pentru că anul 2018 este consacrat marcării Centenarului Marii Uniri de la 1918, toate activitățile programate în intervalul octombrie-decembrie 2018 sunt dedicate cunoașterii evenimentelor și obiectelor cu valoare național-identitară. De aceea, elevii Școlii Gimnaziale „Dumitru Gavrilescu” din Gârliciu au luat parte la diverse activități dedicate acestui eveniment. Cei mai mici, din ciclul primar, au participat la diferite activități, printre care realizarea unei „scrisori-fluviu”, în care și-au exprimat sentimentele pe care le nutresc față de țara lor. Elevii din ciclul gimnazial prezentat power-point-uri cu tema „Marea Unire”, au recitat poezii, au interpretat cântece patriotice și au participat la activitatea sportivă „România în mișcare”. Hora românească a întregit spectacolul oferit de elevi, la fel cum geamparalele dobrogene au înveselit publicul în cadrul spectacolului oferit de elevii școlii.
 
Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Adrian V. Rădulescu” din Murfatlar au realizat un flash mob pentru a sărbători Ziua Națională a României. A-ţi iubi țara înseamnă a crea frumusețe în jurul unor copii dornici să arate că sunt buni, minunați, încrezători că viitorul începe de azi, din inimă, pentru România!
 
Marea Unire a fost sărbătorită și de elevii și profesorii Liceului Tehnologic Poarta Albă. Evenimentul a fost organizat în sala de festivități a instituției de învățământ și a fost coordonat de prof. Stîngă Sanda Camelia, prof. Brădeanu Adrian, prof. înv. preșcolar Lungu Oana și bibliotecar documentarist Oprea Georgeta. Fiind an centenar, mulți dintre elevi au ales să poarte costum național. După intonarea imnului național, a urmat un flash mob tricolor. Dacă elevii de la clasele primare și gimnaziale au cântat, dansat și recitat poezii patriotice, liceenii au pregătit discursuri despre importanța Unirii. În finalul activității, copleșiți de emoție și bucurie, elevii, profesorii și părinții prezenți au strigat într-un unic glas: „Trăiască România!”.
 
Cu prilejul sărbătorii zilei naționale, 100 de ani de România, elevii Liceului „Ion Podaru“ din Ovidiu au realizat flash mob-ul cu mesajul „Împreună suntem România!“. Coordonatorii acțiunii au fost prof. Schiopu Gabriela, Gheorghe Mirabela, Cumpănașu Ionela, Ursu Gina.
 
Și elevii și cadrele didactice de la Liceul Tehnologic „Alexandru Ioan Cuza" Constanța au sărbătorit Centenarul Marii Uniri 2018. Flash mob-ul a fost coordonat de prof. Sita Iordache, Luca Gabriela și Şerban Maria, Paraschiv Radu.
 
La activitatea extracurriculară ”Anul Centenarului Marii Uniri” au participat elevii claselor din ciclul gimnazial ai Școlii Gimnaziale Nr. 1 Hârșova, coordonați de cadrele didactice ale școlii.
 
Anul 1918 a însemnat formarea statului național unitar prin unirea tuturor provinciilor românești: Basarabia, Bucovina, Transilvania și Banat cu patria-mamă, creându-se astfel România Mare. La Școala Gimnazială Nr.10 “Mihail Koiciu” Constanța, la activitățile dedicate Centenarului Marii Uniri, au luat parte toți elevii. Coordonați de cadrele didactice, elevii au cântat și recitat cântece patriotice, au realizat expoziții de lucrări ce au avut ca temă: “România la Centenar”. Curtea școlii s-a umplut de copii ce purtau cu mândrie cocarde tricolore, baloane tricolore si fluturând în vânt mândri, drapelul României. Cu mâinile deasupra inimilor, toți elevii școlii au cântat alături de dascăli Imnul “Deșteaptă-te române” și “Treceţ batalioane rămâne Carpații”. Activitățile desfășurate au urmărit formarea în rândul elevilor a sentimentului de apreciere, respect și promovare a valorilor autentice, românești, prin ansamblul activităților educativ-formative, complementare procesului de învățământ.
 
La Liceul Teoretic „George Călinescu” s-a desfășurat activitatea instructiv-educativă Album dobrogean - 140 de ani de la revenirea Dobrogei la spațiul românesc/100 de ani de România Mare/2000 de ani de latinitate, având ca obiective promovarea istoriei naționale și locale, dezvoltarea la elevi a sentimentului de apartenență la istoria neamului și a mândriei de a fi dobrogean și român în același timp, dar și formarea de valori și atitudini cu caracter civic.
 
Sărbătorind Centenarul Marii Uniri, elevii claselor primare și gimnaziale ale Școlii Gimnaziale Nr. 1 Dorobanțu au participat cu veselie și entuziasm la Flash mob-ul "100 România", alături de dascălii lor, care au găsit astfel un mod inedit de interacțiune cu copii aparte de orele de la clasă.
 
Elevii Școlii Gimnaziale nr. 31 Constanța au sărbătorit Centenarul Marii Uniri așa cum doar copiii știu să o facă: firesc, prin culoare, cântec și entuziasm, mai mult din bucurie decât din dorința de a se conforma unei tendințe generale. „Sperăm că tot ce a presupus această activitate (prezentarea unor informații despre desăvârșirea statului național roman, interpretarea unor texte și melodii tematice, flash mob și dansuri populare, realizarea unor creații plastice cu tema ”Mesajul meu pentru România”) și-a atins scopul dorit și că va avea un ecou pozitiv în dezvoltarea viitorilor adulți pe care avem șansa să îi modelăm astăzi“, a transmis directorul Maria Cheltuianu.
 
Cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri din 1918, profesorii coordonatori Adrian Manoliu - profesor de istorie, Isabela Marica, Octavia Enescu, Cristina Drăgoi - profesori diriginți, împreună cu elevii Școlii Gimnaziale “George Coșbuc” 23 August, structura Dulcești, au interiorizat acest sentiment al existenței României Mari. Cum altfel ne putem apropia de istorie, dacă nu prin analiza Arborelui Genealogic? Elevii au constatat că în familiile lor au existat eroi, străbunici ce s-au jertfit pentru țară. Activitatea a avut drept scop sensibilizarea copiilor, conștientizarea eroismului și jertfei celor fără de care visul românilor de veacuri nu ar fi fost posibil. De asemenea, elevii, coordonați de cadrele didactice, au realizat o hartă multimodală a istoriei neamului cu figurile reprezentative ale domnitorilor, cu poezii și gânduri ale scriitorilor români, dar și Coloana Infinitului în miniatură despre care Constantin Brâncuși afirma: “Eu am făcut piatra să cânte pentru omenire”. În cadrul activității, elevii au întâmpinat părinții și profesorii cu pâine și sare, exprimând bucuria poporului. Sub îndrumarea profesorului Manoliu Adrian, elevii au realizat o prezentare power-point despre Marea Unire. Activitatea s-a încheiat cu realizarea unui flash mob în semn de mulțumire pentru strămoșii noștri.
 
Pe data de 29 noiembrie 2018, la Școala Gimnazială ”Spiru Haret” Medgidia a fost organizat un moment emoționant dedicat centenarului: Capsula Timpului - Punte între 2018 și 2118 a fost încredințată City Managerului Primăriei Municipiului Medgidia, domnului Bogdan Moșescu, însoțită de o procedură de deschidere. Capsula conține 100 de mesaje către viitorii copii ai Medgidiei ce vor fi citite în anul 2118 la data de 1 Decembrie. În cinstea evenimentului, elevii Școlii Gimnaziale ”Spiru Haret” Medgidia au citit o scrisoare adresată elevilor anului 2118, au cântat și au pregătit un colaj video cu urări pentru România.
 
Preșcolarii, elevii și cadrele didactice ale Liceului Teoretic „Callatis” Mangalia” și Grădiniței Nr. 2 – structură a liceului - au desfășurat, în perioada 26-28 noiembrie, o serie de manifestări educative, în cadrul proiectului „România în sărbătoare”, coordonate de directorii liceului, prof. Corina Mihalache și prof. Ghiulnar Bechir, împreună cu o întreagă echipă de cadre didactice. Astfel, în atmosferă de sărbătoare, în zilele de 26 și 27 noiembrie 2018 au avut loc expoziții de creații ale elevilor, dedicate Centenarului, concurs tematic “1 Decembrie – Împreună pentru România”, dezbaterea “Patrie și patriotism”, activități educative la Biblioteca Municipală Mangalia și la Muzeul Marinei Române, expoziție culinară ”Multiculturalitate gastronomică în anul Centenarului”. De asemenea, pe 28 noiembrie 2018, s-a desfășurat spectacolul aniversar „Sărbătorim Centenarul”, cu momente care au îmbinat atât domeniul științific al istoriei (prezentări power point despre eroii neamului, despre oamenii de știință din perioada Marii Uniri, despre monumentele istorice ale Marii Uniri, despre mândria de a fi român), cât și latura creativă, literar-artistică (poezii și cântece patriotice, dansuri și cântece populare, mesaje ale elevilor pentru România).     
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii