Porţi Deschise la Palatul Victoria cu ocazia Zilei Naţionale a României
Porţi Deschise la Palatul Victoria cu ocazia Zilei Naţionale a României
01 Dec, 2015 18:09
ZIUA de Constanta
1975
Marime text
Premierul desemnat Dacian Cioloș a stat de vorbă cu oamenii veniți să vadă sediul Guvernului, fiind însoțit de șeful Cancelariei Primului-Ministru, Ioan Dragoș Tudorache, și de secretarul General al Guvernului, Sorin Sergiu Chelmu. De asemenea, ministrul pentru Consultare Publică și Dialog Civic, Victoria-Violeta Alexandru, a fost astăzi la Palatul Victoria.
“Oamenii au așteptări foarte mari de la noi, însă lucrurile pe care ei le așteaptă nu le putem face decât împreună. Guvernul are în vedere reforma administrației și creșterea transparenței pentru a elimina sursele corupției. Însă nu putem schimba lucrurile în societate dacă nu ne schimbăm fiecare dintre noi“, a spus prim-ministrul Dacian Cioloș.
Dacian Cioloș a participat la parada militară organizată cu ocazia Zilei Naționale a României, în Piața Constituției din București, iar ulterior a ajuns la Palatul Victoria, unde a stat de vorbă cu cetățenii.
Persoanele care au venit la sediul Guvernului de Ziua Națională au vizitat Sala Muntenia - unde se desfășoară ședinţele Guvernului, Sala Dobrogea, Sala Transilvania – unde sunt organizate ceremoniile oficiale, Sala Moldova – unde au loc întâlnirile oficiale ale primului-ministru cu înalți oficiali străini, precum și Centrul de presă.
Vizitatorii au fost întâmpinați de angajați ai Guvernului și au primit steaguri tricolore și pliante cu informații despre Palatul Victoria.
sursa foto:
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii