A început construcţia grădiniţei noi din Tuzla

08 Jul, 2011 00:00
ZIUA de Constanta
3528
Marime text
Primăria comunei Tuzla a demarat lucrările la grădiniţa cea nouă, ce va fi ridicată lângă dispensarul din localitate.
Potrivit primarului Constantin Micu, unitatea de învăţământ preşcolar este ridicată cu sprijinul Consiliului Judeţean Constanţa. "Lucrările au demarat în urmă cu cinci zile", ne-a declarat primarul comunei Tuzla. Valoarea totală a investiţiei este de 15 miliarde de lei vechi fără TVA.
În perioada următoare, administraţia locală condusă de primarul Micu va demara lucrările de construire a unui alt obiectiv de investiţii, important pentru comunitate. Este vorba despre căminul cultural ce se va construi în cartierul nou, situat spre mare. "Săptămâna viitoare începem lucrările", a precizat edilul comunei Tuzla, precizând că şi această investiţie este realizată cu sprijinul Consiliului Judeţean.
Autoritatea locală din Tuzla continuă şi lucrările de pavaj a străzilor din comună. A fost finalizată pavarea străzii Farului, în prezent se lucrează la montarea de pavele pe strada Morii şi urmează să fie finalizate lucrările şi pe DN 39, care traversează localitatea.
Apă, canalizare şi drumuri
"În august, ne apucăm şi de asfaltare. Vom începe cu strada Pasajului, Aviatorilor şi Farului", a afirmat edilul. O investiţie importantă pentru comunitate este şi realizarea reţelei de apă şi canalizare în cartierul nou şi extinderea sistemului de canalizare existent în comună. "Este vorba despre reţea de apă şi canalizare în lungime de 15 kilometri, iar lucrările vor demara în curând. În paralel, urmează demararea altui proiect de apă şi canalizare - investiţie derulată de RAJA", a subliniat primarul Constantin Micu.
Un obiectiv important pentru comuna Tuzla este şi centrul multifuncţional, finanţat prin fonduri de dezvoltare urbană atrase de Zona Metropolitană Constanţa, care va funcţiona şi pe post de casă de cultură. Valoarea investiţiei se cifrează, potrivit primarului Constantin Micu, la 500.000 de euro. Clădirea va fi construită în regim P+1, va avea o parcare încăpătoare şi un design modern, incluzând un turn cu ceas, de la care toţi locuitorii comunei vor afla ora exactă.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii