Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:35 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bani pentru prima împădurire a terenurilor agricole

ro

15 Oct, 2010 03:10 1391 Marime text
În perioada 1 octombrie - 29 octombrie 2010 se desfăşoară sesiunea pentru depunerea proiectelor de finanţare aferente Măsurii 221 „Prima împădurire a terenurilor agricole" şi Măsurii 121 „Modernizarea exploataţiilor agricole" din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007 - 2013.

Pentru această sesiune, Măsurii 221 îi este alocată suma de 50 de milioane de euro, iar pentru Măsura 121 fondurile disponibile sunt de 100 de milioane de euro, 40.000.000 de euro pentru sectorul vegetal şi 60.000.000 de euro pentru sectorul animal. Beneficiarii proiectelor pentru „Prima împădurire a terenurilor agricole" primesc prime pentru înfiinţarea de plantaţii, pentru întreţinerea acestora şi prime compensatorii pentru pierderea de venit agricol.

Implementarea Măsurii 221 are ca scop îmbunătăţirea condiţiilor de mediu în spaţiul rural prin folosirea şi gospodărirea durabilă a terenurilor agricole prin împădurire. Măsura este destinată prevenirii pagubelor produse de factorii naturali dăunători, reducerii eroziunii solurilor, îmbunătăţirii capacităţii de retenţie a apei, creşterii calităţii aerului, producerii de biomasă, inclusiv masă lemnoasă de calitate, prin menţinerea sau, după caz, creşterea biodiversităţii. Cu ajutorul acestei măsuri se pot împăduri toate terenurile agricole la nivelul întregii ţări, cu excepţia pajiştilor permanente neafectate de procese de degradare a solului. Pot fi împădurite şi terenurile care conţin soluri nisipoase şi/sau mobile, terenurile din luncile râurilor şi lunca Dunării, dar şi terenurile afectate de eroziune sau deşertificare.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii