Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:01 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bani pentru tinerii fermieri

ro

03 Sep, 2010 02:27 3422 Marime text
tinar_fermier.jpgAgenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) primeşte, începând de miercuri, 1 septembrie, solicitări de finanţare a proiectelor pentru instalarea tinerilor fermieri în mediul rural.

Suma totală alocată prin Măsura 112 „Instalarea tinerilor fermieri" pentru finanţarea proiectelor care vor fi depuse la APDRP este de 61.426.400 milioane de euro. Sprijinul nerambursabil acordat pentru un tânăr fermier în cadrul Măsurii 112 este de minimum 10.000 de euro şi maximum 25.000 de euro. Proiectele pentru solicitarea fondurilor nerambursabile trebuie depuse în cadrul sesiunii de cereri de proiecte deschise în perioada 1 - 30 septembrie 2010, termenul limită pentru depunerea documentaţiilor în cadrul acestei sesiuni fiind joi, 30 septembrie 2010, ora 12.00.Toate proiectele se depun la sediile Oficiilor Judeţene ale APDRP pe raza cărora tinerii fermieri doresc să se instaleze şi să realizeze investiţia. Pentru a fi selectat spre finanţare, proiectul pentru care se solicită fonduri nerambursabile trebuie să acumuleze puncte, conform criteriilor de selecţie menţionate în Ghidul Solicitantului. Procedura de selecţie şi documentele de informare pentru depunerea proiectelor sunt afişate pe pagina oficială de Internet a APDRP sau pot fi obţinute gratuit de la sediile APDRP de la nivel central, regional şi judeţean.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii