Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:29 01 09 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Captivi în întuneric

ro

03 Feb, 2012 01:23 2586 Marime text
Camelia-Balan.jpgVine zăpada, începe coşmarul pentru localnici şi autorităţile locale. Şcolile se închid, drumurile se blochează, curentul se opreşte subit şi mai revine când îşi aminteşte. În tot acest răstimp, cât ţine întreruperea curentului, bieţii oameni nu au apă potabilă, şcolile nu pot asigura căldură pentru elevi, care sunt trimişi acasă, iar alimentarea cu pâine şi alimente întârzie să se facă, întrucât maşinile de transport au rămas blocate prin nămeţi la hăt metri distanţă. Primarii improvizează ad-hoc adăposturi pentru persoanele care nu au găsit nicio soluţie să-şi încălzească locuinţele. Un ceai şi un sandviş pentru înfometaţi sunt puse şi ele la dispoziţie de autorităţii pentru năpăstuiţii sorţii. De acest coşmar au avut parte zilele trecute autorităţile şi localnicii din mediul rural care au rămas trei zile fără curent electric şi alte câteva zile izolaţi de restul localităţilor din cauza zăpezii. Deşi nu a nins uluitor de mult, celor de la Regia de Drumuri şi Poduri le-a luat aproape o veşnicie să cureţe drumurile judeţene. Au fost primari care au ripostat şi acuzat lipsa de reacţie a RAJDP. Sătul de replica echipelor RAJDP „aşteptaţi că o să venim pentru deszăpezire", primarul de la Peştera a curăţat de unul singur drumul judeţean din dreptul comunei. A fost un început de iarnă de coşmar, în care autorităţile au declarat război Enel-ului, care le-a lăsat trei zile fără curent electric. De ce a durat rezolvarea avariilor atât de mult? Echipele Enel s-au scuzat spunând că nu au putut interveni în timp util din cauza viscolului şi a drumurilor înzăpezite. Altfel spus, să fi fost din cauza RAJDP, care nu a deszăpezit drumurile la timp?! Şi cum spuneam, a nins doar o zi. Nu am văzut în judeţ munţi de zăpadă ca în Japonia, am văzut însă autorităţi ce aşteptau, nu se ştie până când, intervenţia RAJDP pentru deszăpezire, dar şi sosirea echipelor Enel. Zeci de constănţeni au stat în beznă, fără apă potabilă, din cauza neputinţei instituţiilor abilitate de a reacţiona prompt. Deşi facturile Enel îi ard la buzunar pe constănţeni, deşi se irosesc bani mulţi pentru deszăpezirea drumurilor, este de ajuns să ningă şi să viscolească o zi pentru ca activitatea în judeţ să fie blocată. Cu toate că plătesc cu vârf şi îndesat pentru serviciile primite, la vreme firească de iarnă, constănţenii nu mai pot ajunge la serviciu, copiilor le este respins dreptul la studiu, apa potabilă nu mai curge la robinete, alimentele nu mai ajung în judeţ. Cine plăteşte pentru toate aceste prejudicii? Desigur, tot năpăstuiţii. Dacă ne luăm după declaraţiile instituţiilor abilitate, există un singur vinovat - zăpada, în niciun caz lipsa lor de reacţie sau reacţia lor mult prea întârziată. Aşadar, bat-o vina pe ea de iarnă, că a sosit deşi dădea semne că nu va mai veni... Şi bat-o vina pe ea de ninsoare că s-a încăpăţânat şi a revenit. Ce coşmar va urma în judeţ după ninsoarea de ieri, vom trăi şi vom vedea în zilele următoare...
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii