Caravana „Marea Debarasare", in 17 localitati constantene
Caravana „Marea Debarasare", in 17 localitati constanteneAstăzi şi mâine, Ministerul Mediului şi Pădurilor, împreună cu asociaţiile colective şi reciclatorii, va desfăşura cea de-a doua ediţie din acest an a campaniei Marea Debarasare. „Pentru că Marea Debarasare a avut succes pe traseele rurale din cele şapte judeţe în campania din martie, ediţia din luna iunie se va desfăşura în 25 judeţe", precizează reprezentanţii Ministerului Mediului prin intermediul unui comunicat de presă. Cele cinci organizaţii colective - Ecotic, Environ, Recolamp, Asociaţia Română pentru reciclare Rorec, CCR Logistics Systems - şi patru procesatori - Rematholding, Greenwee International, Gremlin Computer şi Stena DTM - vor ridica deşeurile de echipamente electrice şi electronice din oraşe, precum şi din 532 de localităţi din mediul rural, parcurgând un număr de 74 de trasee, din 25 de judeţe. În judeţul Constanţa, caravana „Marea Debarasare" va efectua traseele: Constanţa - Cumpăna - Bărăganu - Lanurile - Mereni - Osmancea - General Scărişoreanu - Plopeni - Independenţa - Dumbrăveni şi Constanta - Ovidiu - Mihail Kogălniceanu - Nicolae Bălcescu - Dorobanţu - Crucea - Stupina - Hârşova.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp