Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:37 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comuna Amzacea, in sarbatoare de 1 Mai

ro

30 Apr, 2010 04:09 2270 Marime text
amzacea_primar_constantin_radu_05.jpgLocuitorii comunei vor serba în acest sfârşit de săptămână, Ziua Fiilor Satului în Amzacea.

Primarul Constantin Radu ne-a declarat că locuitorii comunei sunt invitaţi sâmbătă, cu mic cu mare, la o petrecere câmpenească în liziera de la marginea localităţii. „Vor fi lupte tătăreşti, întreceri sportive, muzică şi bună dispoziţie. Sperăm ca prin acest eveniment devenit tradiţie în comună, să facem oamenii să mai uite de griji", ne-a declarat edilul-şef din Amzacea. Serbări de acest gen vor avea loc şi în localităţile General Scărişoreanu şi Casicea. Potrivit primarului, în satul General Scărişoreanu serbarea va avea loc pe 21 mai, iar în Casicea pe 8 septembrie.

În paralel cu aceste evenimente, administraţia locală din Amzacea se preocupă şi de celelalte proiecte aflate în derulare.

Lucrările de construire a grădiniţei noi din Amzacea au fost executate în proporţie de 70%, iar Primăria aşteaptă acum banii de la minister. Primarul Constantin Radu ar fi vrut ca preşcolarii din Amzacea să meargă la grădiniţa cea nouă din toamnă, însă edilul nu ştie dacă acest lucru va mai fi posibil. „Aşteptăm să primim banii de la minister ca să putem termina grădiniţa. Nu e normal să plătim 20 de milioane chirie pentru un spaţiu privat, când putem finaliza această grădiniţă", a afirmat primarul comunei Amzacea.

Alte priorităţi ale edilului sunt şi reţelele de alimentare cu apă din Casicea şi General Scărişoreanu. Obiectivele sunt finanţate în baza HG 577/1997, însă nu s-au mai primit bani de la Guvern nici pentru aceste lucrări. Realizarea sistemului de alimentare cu apă în satul General Scărişoreanu va costa în jur de 25 de miliarde de lei vechi. La Casicea exista o reţea mai veche, dar care nu mai făcea faţă consumului.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii