Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:55 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cui a dat CJC-ul banii publici pe mână? Contracte de milioane de lei pentru firmele-client

ro

20 Sep, 2012 22:25 5792 Marime text
DESCHIDERE_CJC_sediu_cjc_2.jpgDe la începutul anului şi până în prezent, Consiliul Judeţean Constanţa a împărţit banii publici în stânga şi-n dreapta pentru o serie de firme din judeţ şi din ţară. Mare parte dintre societăţile câştigătoare se dovedesc a fi firme-client. Le spunem firme-client nu întâmplător, ci pentru că sunt societăţi „norocoase" care în decursul a nouă luni de zile au bătut palma cu CJC, nu o singură dată, ci de mai multe ori. Interesant este că aceleaşi societăţi au primit contracte de la CJC, nu doar în primele nouă luni ale acestui an, ci şi în anii trecuţi. Sunt, de asemenea, şi societăţi care într-un fel sau altul au legătură cu PSD - partidul din care face parte Nicuşor Constantinescu, şeful Consiliului Judeţean. Chiar şi firma lui Mihai Sergiu Ceacîreanu, inculpat în dosarul retrocedărilor alături de primarul Radu Mazăre şi de Nicuşor Constantinescu, a câştigat anul acesta un contract de la CJC. Pe de altă parte, Consiliul Judeţean a apelat şi la păcătoasele împrumuturi, fără să-i întrebe pe constănţeni dacă sunt de acord cu contractarea respectivelor credite susţinute din bani publici. Acelaşi Consiliu Judeţean şi-a făcut şi campanie electorală în baza unor contracte plătite din banii Constanţei, în acest sens stând mărturie declaraţiile unor primari din judeţ. Nu mai reprezintă pentru nimeni nicio surpriză că printre societăţile care au primit contracte de la CJC se află şi Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri, regie subordonată Consiliului Judeţean.

Aproximativ 30 de milioane de lei, pentru 29 de contracte

Deşi este un an marcat de criza financiară, putem spune că CJC s-a descurcat, până la această dată încheind 29 de contracte în valoare aproximativă de 30 de milioane de lei (peste 300 de miliarde de lei vechi). Printre societăţile beneficiare ale acestor contracte amintim de Expertissa Constanţa SRL, Mira Telecom SRL, Deltamed SRL, SC Proiect SA, CEC Bank, SC BETCO SRL, Marca Telecom SRL, RAJDP, Silva Sistems SRL, Alfa Vega SRL, SIGMA APS Construct SRL, Tomis Rent SRL, SC AMMA General SRL, Al Stom Company SRL, Eurodidactica SRL, NS Copiers SRL, Mobitom SA, Staff SRL, Structural ING, Consult Primo Partener SRL, Top Sistems SRL.

Expertissa, condusă până de curând de un PSD-ist se află printre firmele câştigătoare

În Expertissa Constanţa SRL, firmă care a câştigat numeroase contracte anul acesta de la Consiliul Judeţean Constanţa, a fost asociat până de curând consilierul local PSD Daniel Georgescu, în prezent şeful Companiei Naţionale Administraţia Canalelor Navigabile. Potrivit datelor publicate pe SEAP, Expertissa a câştigat de la începutul anului până în prezent patru contracte de la CJC în valoare de 1.161.637 lei pentru furnizarea diferitelor consumabile, dar şi pentru achiziţie dotări aferente proiectului „Reabilitare, modernizare şi dotare la centrul de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică Techirghiol - Corpul C, în vederea înfiinţării unui centru de îngrijire şi asistenţă Techirghiol - România".

Mira Telecom, de la aeroport la CJC

Mira Telecom SRL şi Deltamed SRL au câştigat de la Consiliul Judeţean Constanţa un contract în valoare de 11.748.188 de lei pentru „Achiziţie de Echipamente speciale de intervenţie pe timp de iarnă, echipamente de stingere a incendiilor şi echipamente de acordare a primului ajutor, în cadrul proiectului «Sustenabilitate, Mobilitate, Accesibilitate în Regiunea Transfrontalieră Constanţa»". Mira Telecom SRL este aceeaşi societate care a câştigat în octombrie 2008 un contract de 420.000 de lei fără TVA prin care s-a angajat să livreze Aeroportului din Mihail Kogălniceanu un detector de urme de explozivi. Potrivit Registrului Comerţului, societatea are sediul social în Bucureşti, pe strada Doamna Ghica, sector 2. Firma îi are ca asociaţi pe Stelian Ilie şi pe Dănuţ Florin Modoran, administrator şi asociat fiind Dragoş Băsmăluţă. Societatea are şase puncte de lucru în Otopeni, Cluj-Napoca, Craiova, Bran, Bacău şi Bucureşti - sectorul 6.

Pe de altă parte, Deltamed SRL are sediul social în judeţul Cluj, municipiul Cluj-Napoca, acesta fiind situat pe Calea Mănăştur. Vasile Dan Gorgan este asociat unic, administratorii societăţii fiind Georgeta Daniela Gavrilă şi Răzvan Adrian Topârcean. Firma are patru puncte de lucru, unul în Bucureşti, sectorul 2, şi trei în Gilău (judeţul Cluj).

RAJDP a primit de la instituţia-mamă 4.356.686 lei

Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri, aflată în subordinea Consiliului Judeţean Constanţa, a câştigat un contract frumos, în valoare de 4.356.686 lei, pentru proiectare şi execuţie a proiectului „Modernizare şi reabilitare drum comunal DC5 - Moşneni - DN 39 din Comuna 23 August, judeţul Constanţa".

Şi SC Proiect SA a lui Ruse a bătut palma cu CJC

SC Proiect SA, fostul Institut de Proiectări, care îi are ca asociaţi pe Costin Pitu şi pe Sorin Zaif, a bătut palma cu CJC pentru un contract în valoare de 44.175 de lei, care vizează servicii de asistenţă din partea proiectantului în cadrul Proiectului „Reabilitarea infrastructurii, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea Ambulatoriului din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Constanţa - Policlinica 2". Directorul SC Proiect SA este Octavian Ruse, socrul lui Pitu. Facem precizarea că Sorin Zaif şi Costin Pitu sunt asociaţi şi în cadrul SC Fluid Serv SRL, firmă care a câştigat numeroase licitaţii organizate de instituţiile publice de la Constanţa.

Credite de milioane de lei la CEC Bank, pe bani publici

Consiliul Judeţean Constanţa a accesat în acest an trei credite, toate la CEC Bank, după cum urmează: în data de 13 iunie i-a atribuit CEC Bank contractul privind contractarea unei linii de finanţare în valoare de 10.000.000 de euro, pe o perioadă de 4 ani, în vederea asigurării resurselor financiare necesare finanţării proiectelor din fonduri postaderare; pe 15 mai, CEC Bank câştigă contractul privind contractarea unei finanţări rambursabile în valoare de 5.600.000 de euro pentru achiziţie de echipamente şi aparatură medicală necesare dotării Secţiei de Ortopedie, Traumatologie şi Urgenţe din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa; tot în data de 16 mai instituţiei bancare îi este atribuit şi contractul privind suplimentarea de servicii de finanţare în valoare de 1.100.000 de euro pentru achiziţia de echipamente şi aparatură medicală necesare dotării Secţiei de Ortopedie, Traumatologie şi Urgenţe din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.

BETCO, o firmă nouă în peisaj

SC BETCO SRL are sediul pe strada Oborului nr. 22 şi este o societate înfiinţată în 2006. Unic asociat şi administrator este Cristian Iulian Iliescu. Firma a câştigat anul acesta contractul pentru „Servicii dirigenţie şantier pentru lucrările de C+M+I , amenajarea şi protecţia mediului şi dotări independente aferente proiectului „Reabilitarea infrastructurii, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea Ambulatoriului din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Constanţa", în valoare de 72.200 de lei.

Contract şi pentru societatea lui Mihai Sergiu Ceacîreanu

Marca Telecom SRL este administrată de Mihai Sergiu Ceacîreanu, inculpat în dosarul retrocedărilor. Mihai Sergiu Ceacîreanu ar fi prejudiciat statul prin faptele sale, spun procurorii, cu 6.646.665 USD şi municipiul Constanţa cu 6.6553.360 USD. În acelaşi dosar al retrocedărilor sunt acuzaţi pentru fapte de corupţie şi preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu, şi primarul Radu Mazăre. Întâmplător sau nu, firma lui Ceacîreanu a câştigat în acest an de la Consiliul Judeţean un contract în valoare de 6.780.349 de lei privind „Execuţia lucrărilor de reparaţii capitale, recompartimentarea şi reorganizarea spaţiilor, utilaje şi echipamente tehnologice, amenajări de terenuri pentru proiectul „Reabilitarea infrastructurii, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea Ambulatoriului din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa".

Două firme au furnizat „electoralele" cadouri de Crăciun şi de Paşte

Societatea Tomis Rent SRL a fost înfiinţată în anul 2004, având ca obiect de activitate închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate. Asociaţi în societate sunt Viorel Popescu şi Vasilica Popescu. Administratorul societăţii este Viorel Popescu. În anul 2010, societatea a înregistrat un profit brut de 1.909.457 de lei. Firma a câştigat anul acesta contractele pentru „furnizare fructe cu ocazia Sărbătorilor de Paşte", în valoare de 159.800 de lei, şi pentru „furnizare jucării şi articole de îmbrăcăminte pentru acţiunea «Pomul de Crăciun 2011»", în valoare de 230.000 de lei. De asemenea, în asociere cu SC Amma General SRL, Tomis Rent SRL a obţinut de la CJC prin licitaţie şi contractul „Furnizare dulciuri cu ocazia Sărbătorilor de Paşte" în valoare de 444.040 lei. Societatea Amma General SRL a câştigat şi ea separat contractul „furnizare dulciuri pentru acţiunea «Pomul de Crăciun 2011»", în valoare de 170.000 de lei. Amintim că în luna februarie şcoala din Peştera a refuzat primirea cadourilor cumpărate din bani publici în varianta trimisă de reprezentanţii Consiliului Judeţean Constanţa. Motivul? Pungile în care erau distribuite darurile erau roşii, având aceeaşi culoare cu cea a partidului din care face parte preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu. De asemenea, sacoşele conţineau felicitări de culoare roşie, care purtau şi un mesaj din partea preşedintelui CJC, Nicuşor Constantinescu. „Ca la noi la nimeni. Vine Moşu' în februarie! CJC a păstrat darurile de Crăciun pentru campania electorală" este titlul unui material publicat în cotidianul ZIUA de Constanţa în care apar afirmaţiile unor primari din judeţ care acuză CJC-ul de campanie electorală pe bani publici.

Mobitom-ul lui Oancea, din nou printre firmele norocoase

Consiliul Judeţean Constanţa a atribuit contractul privind „Reabilitarea, modernizarea şi dotarea corpului A al Centrului de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Techirghiol" societăţii Mobitom SA. Societatea s-a angajat să execute lucrarea contra sumei de 167.849 de lei fără TVA. Aceeaşi firmă a primit şi contractul privind „Lucrările suplimentare în cadrul contractului de execuţie nr. 15946/22.08.2011 - Lucrări de C+M+I, Amenajări teren şi protecţia mediului aferente proiectului „Reabilitare, modernizare şi dotare la centrul de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică Techirghiol", în valoare de 97.543 lei. SC Mobitom SA are ca acţionar, cu 98,678%, pe SC Five Holding SA, iar ca administratori pe Gheorghe Oancea, pe David Sişu şi pe Valentin Boroş. Societatea a fost implicată în proiectul locuinţelor ieftine pentru tineri derulat de Primăria Constanţa. În acelaşi timp, firma a câştigat în 2008 şi în 2009, numai de la Primăria Constanţa, licitaţii în valoare de aproape 2.300.000 de lei fără TVA. Actualul contract cu CJC-ul lui Nicuşor Constantinescu se înscrie în seria numeroaselor contracte încheiate cu această instituţie, dar şi cu instituţiile subordonate Primăriei sau Consiliului Judeţean. Compania s-a ocupat de amenajarea fântânilor arteziene din Constanţa, de Aqua Magic, dar şi de reabilitarea Delfinariului şi de Spectrum Residence. Gheorghe Oancea administrează afacerile On Plonge, Mobitom, Plonge Prest, Plonge, Shark şi Five Holding. Cea din urmă societate este cea pe numele căreia funcţionează şi magazinul Brick. Five Holding este proprietarul magazinului Brick, dar şi asociat în SC Sigma Trading SA, firmă în care deţin acţiuni primarul Mazăre, dar şi preşedintele Consiliului Judeţean, Nicuşor Constantinescu.

Bani şi pentru tânărul PSD-ist de la Structural ING

SC Structural ING SRL, o societate care în ultimii patru ani a câştigat mai multe contracte la Consiliul Judeţean Constanţa, acordă consultanţă pentru proiectul „Reabilitare Monument Triumfal Tropaeum Traiani". Se ştie că SC Structural ING SRL şi-a obţinut notorietatea datorită contractelor pe care le-a câştigat la Consiliul Judeţean Constanţa în ultimii ani. În perioada 2008 - 2011, firma a încheiat cu CJC opt contracte a căror valoare ajunge la 1.927.668 de lei fără TVA. Asociaţi şi administratori ai societăţii sunt Constantin Stanciu şi soţia sa, Ancuţa Elena. Capul familiei este un tânăr pesedist constănţean care a deţinut până în anul 2010, când au avut loc alegeri pentru noua structură de conducere a organizaţiei municipale a tineretului social-democrat, funcţia de vicepreşedinte în Comitetul executiv al filialei.

1.807.487 lei pentru Al Stom-ul lui Papadumitru

Al Stom Company este administrată de Alexandru Papadumitru. Firma a câştigat o serie de contracte la Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral în vremea în care aceasta era condusă de PSD-istul Laurenţiu Marin. Al Stom a avut ce-i drept o colaborare fructuoasă şi cu Administraţia Canalelor Navigabile când la şefia acesteia se afla PDL-istul Valentin Zeicu. Anul acesta, societatea şi-a adjudecat lucrările de alimentare cu apă din localitatea Dulceşti, comuna 23 August, în valoare de 1.807.487 de lei, care au fost scoase la licitaţie de CJC.

Consiliul Judeţean Constanţa a atribuit în 2012 şi contractul pentru „Servicii de dirigenţie de şantier pentru lucrările de C+M+I, reabilitare Monument Triumfal Tropaeum Traiani". Contractul a fost câştigat de SC Consult Primo Partner SRL, societate cu sediul pe strada Liliacului din Valu lui Traian. Unic asociat şi administrator al business-ului este Alexandru Drăgan.

Şi Silva Sistems a câştigat de la CJC contractul pentru „Furnizare dotări specifice, echipamente didactice şi IT pentru şcoala cu clasele I-VIII din localitatea Dulceşti, comuna 23 August, lot 1 şi 2", în cuantum de 138.390 de lei. Firma are sediul social în judeţul Constanţa, pe strada Primăverii. Asociat unic şi administrator al societăţii este Dorin Mircea Berbescu. Firma a raportat pentru 2010 un număr de 12 salariaţi şi un profit brut de 67.092 lei. De asemenea, societatea are două puncte de lucru în Tulcea şi Slobozia.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii