Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:15 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cumpăna se înfrăţeşte cu localitatea Beer Tuvia, din Israel

ro

20 Aug, 2010 02:50 2087 Marime text
Cumpana_Mariana_Gaju_01.jpgSemnarea acordului de înfrăţire va avea loc astăzi, începând cu ora 11.00, la sala de şedinţe din sediul Primăriei comunei Cumpăna.

Consiliul Local Cumpăna, reprezentat legal de către primarul Mariana Gâju, va încheia acordul de înfrăţire cu localitatea Beer Tuvia din Israel, în baza dispoziţiilor Legii nr. 215/2001 a administraţiei publice locale republicată, art. 16 alin. (1) care prevede „iniţiativa unităţilor administrativ-teritoriale de a coopera şi de a se asocia cu unităţi administrativ-teritoriale din străinătate, precum şi de a adera la o asociaţie internaţională a unităţilor administrativ-teritoriale". „Autorităţile comunei Cumpăna au acordat o atenţie deosebită colaborării, înfrăţirii sau asocierii cu alte comune, cu organizaţii sau asociaţii, din ţară sau din afara ei, cu scopul de a obţine sprijin pentrumodernizare, dezvoltarea investiţiilor în comuna Cumpăna, ce vin în sprijinul locuitorilor.

Parteneriatul are ca scop dezvoltarea colaborării între cele două administraţii publice, instituţiile publice şi de cultură, manifestări comune în domeniile învăţământ, turism, sport, activităţi sociale, economie, mediu", se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Cumpăna, semnat de primarul Mariana Gâju.

Delegaţia din Beer Tuvia este formată din primarul localităţii, Dror Shor, Sholomo Shamay şi Shimi Moshe - membru în Comitetul de conducere al Asociaţiei Primarilor din Israel. Oaspeţii sunt prezenţi până mâine în comuna Cumpăna, unde se vor întâlni cu reprezentanţi ai administraţiei publice locale şi ai instituţiilor din localitate. După semnarea acordului de înfrăţire, pe scena Casei de Cultură Cumpăna va avea loc un program artistic susţinut de Ansamblul de dansuri populare „Româncuţa" şi „Muguraşii Cumpenei" şi un spectacol de dans sportiv oferit de membrii Şcolii de Dans „Laura şi Laurenţiu Bogorodea".

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii