Cumpana si-a omagiat eroii
Cumpana si-a omagiat eroiiCumpănenii s-au strâns ieri, cu mic cu mare, la Monumentul Eroilor din centrul comunei, pentru a-i comemora pe cei care şi-au jertfit viaţa pentru patrie.
Ceremonialul a început la ora 11.30 şi a adunat în centrul comunei zeci de copii, cadre didactice, părinţi, veterani de război şi văduve de veterani. Adunarea a ascultat mai întâi intonarea Imnului de Stat, după care preoţii de la bisericile din comună au efectuat o ceremonie religioasă de pomenire a celor căzuţi pe câmpul de luptă pentru ţară.
Primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, a fost, ca de fiecare dată, mişcată de prezenţa veteranilor la eveniment, şi le-a transmis celor prezenţi că cei care au luptat pe front şi au reuşit să supravieţuiască istoriei merită respectul tuturor. „Le suntem recunoscători eroilor noştri că datorită lor astăzi, noi suntem liberi", a afirmat primarul comunei. Mariana Gâju a precizat că din 19 veterani de război, comuna a rămas doar cu nouă, dintre care doar şase au putut fi prezenţi ieri, la serbare. „Să ne fie sănătoşi eroii pe care îi avem şi astăzi lângă noi şi să ne amintim cu mândrie de cei care nu mai sunt", a adăugat Mariana Gâju. Primarul comunei Cumpăna a anunţat cu acest prilej că în localitate se va mai construi un monument al eroilor, care va fi amplasat în parcul cu o suprafaţă de cinci hectare ce se va realiza în cartierul din care fac parte şi locuinţele ANL. „În mijlocul parcului va trona un monument pe care vom înscrie numele tuturor eroilor care nu sunt pe monumentul de aici de lângă Casa de Cultură. Dumnezeu să ne ţină sănătoşi, să ne putem duce la îndeplinire toate obiectivele şi să nu ne uităm înaintaşii", a afirmat primarul Mariana Gâju. Ceremonia s-a încheiat cu depuneri de jerbe şi coroane de flori. Elevii Şcolii generale Cumpăna au adus şi ei un omagiu eroilor comunei prin florile depuse la monument. De asemenea, au depus coroane de flori primarul Mariana Gâju, Consiliul Local Cumpăna şi preoţii din comună.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp