Delicoti „Achiziţiile prin ISJ întârzie şi riscăm să pierdem banii"
Delicoti: „Achiziţiile prin ISJ întârzie şi riscăm să pierdem banii"Primarul comunei Poarta Albă, Vasile Delicoti, este nemulţumit de modul în care se derulează achiziţiile publice pentru unităţile de învăţământ, prin Inspectoratul Şcolar Judeţean.
„Cred că este o problemă generală, la nivel naţional. Procedurile de achiziţie derulate prin inspectoratul şcolar sunt întârziate mult şi riscăm chiar să pierdem banii. Lucrurile stau în felul următor: vin banii pe fila lor de plată, iar noi trebuie să ducem nota de fundamentare pentru ceea ce vrem să facem, ei trebuie să se ocupe de achiziţie şi se întârzie mult pentru că nu au decât trei oameni care se ocupă, iar proiectele din judeţ sunt cu zecile. Era normal ca banii să fie pe fila de plată a autorităţilor locale şi era simplu, fiecare îşi punea reprezentanţii de la Achiziţii să se ocupe şi nu se mai întârzia atât. De două luni de zile mă chinui să fac trei achiziţii prin Inspectorat şi nu am reuşit să fac decât una, pentru cea de-a doua achiziţie actele sunt încă la semnat, de la începutul săptămânii, la doamna inspector general", a afirmat primarul Vasile Delicoti.
Edilul a precizat că nu a apelat niciodată la ISJ pentru a schimba directorii la şcoli, subliniind că interesul său, în calitate de primar, este doar ca investiţiile pentru care vin bani să se concretizeze mai repede şi să nu existe riscul pierderii banilor pentru ele. „Prea puţin mă interesează cum se numeşte inspectorul şcolar. Nu m-am dus să-mi pună sau să-mi dea afară vreun director sau pentru alte intervenţii de acest gen. Vreau doar ca lucrurile să meargă normal", a adăugat primarul din Poarta Albă.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp