Demersuri privind reabilitarea bisericii de la Nistoreşti, declarată monument istoric

21 Mar, 2013 00:00
ZIUA de Constanta
2521
Marime text
Primarul comunei Pantelimon, Vasile Neicu, a precizat că trebuie să vină cu noi completări în privinţa expertizei tehnice realizate în vederea reabilitării Bisericii Sfântul Nicolae din Nistoreşti. „Voi supune spre aprobare Consiliului Local un proiect de hotărâre privind completarea expertizei tehnice cu noi date, aşa cum ne-a solicitat Comisia Zonală a Monumentelor Istorice. După ce vom termina cu expertiza tehnică, rămâne ca Guvernul să ne trimită bani pentru reabilitare”, a explicat primarul Vasile Neicu.
Biserica a fost construită în jurul anului 1896 şi, potrivit şefului autorităţii locale, de atunci lăcaşul de cult nu a fost niciodată reabilitat. „Biserica are acoperiş din lemn şi pereţi din piatră şi chirpici”, a menţionat primarul Vasile Neicu. Acesta a precizat că preoţii nu mai ţin slujbe în acest lăcaş de cult de trei luni, liturghiile fiind oficiate la Biserica din Runcu.
Alimentare cu apă, la Runcu
Atenţia primarului comunei Pantelimon, Vasile Neicu, este îndreptată şi către localitatea Runcu. Şeful autorităţii locale a explicat că la această dată, pe lângă cele două puţuri deja realizate, a mai forat două. Pentru continuarea lucrărilor, Neicu a precizat că mai are nevoie de maxim 180.000 de lei, pentru a cumpăra cei 4.880 de metri liniari de conductă. Primarul speră ca în vară să reuşească montarea ţevilor, ca mai apoi, în funcţie de posibilităţile financiare, să achiziţioneze un bazin din fibră de sticlă. Lucrările la sistemul de alimentare cu apă de la Runcu sunt realizate în regie proprie, a declarat primarul Vasile Neicu, ceea ce înseamnă că vor fi cheltuiţi mai puţini bani. De altfel, costurile finale ale lucrării se vor ridica la suma de 550.000 de lei, a declarat primarul Vasile Neicu.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii