Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:32 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Din cauza întreruperii finanţării lucrărilor, Grădiniţele din Amzacea şi General Scărişoreanu riscă să se degradeze

ro

10 Dec, 2010 02:55 2006 Marime text
Amzacea_primar_Constantin_Radu_002.jpgPrintre clădirile abandonate din cauza lipsei de fonduri se numără şi grădiniţele noi din comuna Amzacea.

Construcţia celor două unităţi de învăţământ preşcolar a demarat în 2008, însă, din cauza întreruperii alocării de fonduri, lucrările au fost stopate. De precizat că în aceeaşi situaţie se află mai multe localităţi din judeţ, care au demarat construcţia de şcoli sau grădiniţe şi au fost nevoie să întrerupă lucrările din lipsă de bani.

Grădiniţa veche din Amzacea a fost demolată în noiembrie 2008, iar clădirea cea nouă a fost ridicată pe vechiul amplasament. Unitatea de învăţământ va avea, potrivit primarului Constantin Radu, trei săli de clasă şi o capacitate de aproximativ o sută de locuri. Valoarea totală a investiţiei este de aproximativ zece miliarde de lei vechi, bani proveniţi de la Guvern. La grădiniţa din satul General Scărişoreanu lucrările sunt la fel de avansate, iar la cea din satul Casicea primăria a apucat să toarne doar placa.

Primarul comunei Amzacea, Constantin Radu, este dezamăgit de faptul că nu a mai primit niciun ban pentru a continua lucrările.

Primarul caută fonduri pentru acoperiş

Edilul se teme ca nu cumva investiţia de până acum să fi fost în zadar, având în vedere faptul că plouă peste ziduri şi lemnărie. „Căutăm soluţii măcar pentru acoperiş. Am zis că vom pune măcar celofan dacă alte posibilităţi nu vom avea. Nu ştiu ce o să facem, pentru că lemnul poate putrezi şi nu vreau să lăsăm totul în paragină. Este a doua iarnă de când zidurile sunt descoperite. Am solicitat sprijin de la Consiliul Judeţean Constanţa şi poate vom primi nişte bani ca să punem ţiglă", ne-a declarat primarul Constantin Radu.

Având în vedere că se apropie sărbătorile de iarnă, primarul comunei Amzacea caută sponsori pentru a putea oferi pachete cu produse tradiţionale vârstnicilor cu venituri mici. „Sper să putem oferi vreo 700 de pachete. Căutăm sponsori şi poate le vom da până de Crăciun, iar dacă nu, poate vom da şi după sărbători", a precizat primarul Constantin Radu.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii