Drumul dintre Tufani si Fantana Mare ar putea fi reabilitat cu fonduri de la MDRT
Drumul dintre Tufani si Fantana Mare ar putea fi reabilitat cu fonduri de la MDRTAdministraţia locală a comunei Independenţa îşi propune să reabiliteze un drum de interes local cu fonduri de la Ministerul Turismului şi Dezvoltării Regionale.
Primarul comunei, Cristea Gâscan, ne-a declarat că a depus la ministerul de resort un proiect privind reabilitarea DC 30A dintre Fântâna Mare şi Tufani, în lungime de 3,8 km. „Este un drum de pământ pe care nu circulă nici microbuzul şi pe care vrem să-l reabilităm întrucât în momentul de faţă, chiar şi pentru transportul copiilor la şcoală, se face o ocolire de 22 km, tocmai din cauza faptului că nu se poate parcurge această distanţă de 3,8 km", ne-a declarat primarul Gâscan. Proiectul a fost depus în baza Programului „Reabilitare şi modernizare - 10.000 km drumuri de interes judeţean şi local", implementat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) în perioada anilor 2010 - 2013, care a fost recent aprobat de Guvern. În cadrul acestui proiect, prioritate la finanţare au obiectivele de reabilitare şi/sau modernizare a drumurilor de interes judeţean şi local din unităţile administrativ-teritoriale care au solicitat bani din fonduri europene, însă nu au fost selectate spre finanţare, sau care dispun de documentaţii tehnico-economice întocmite conform legislaţiei în vigoare. De asemenea, în cadrul programului vor fi cuprinse şi structurile administrative care au finanţat prima etapă cu fonduri proprii, iar ulterior nu au reuşit să finalizeze lucrările, din cauza lipsei sumelor necesare investiţiei. Prin derularea programului se preconizează facilitarea accesului la reţeaua de drumuri naţionale şi descongestionarea acestora, asigurarea legăturilor între judeţe şi între localităţile din interiorul acestora, reducerea costurilor şi a timpilor de deplasare aferenţi transportului de mărfuri şi persoane, facilitarea accesului operatorilor economici la furnizori şi/sau pieţe de desfacere, precum şi simplificarea accesului investitorilor la zone cu potenţial economic important.
Costul total al programului este de aproximativ două miliarde euro, iar finanţarea se va face de la bugetul de stat, prin MDRT, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, de la bugetele locale, precum şi din alte surse legal constituite.
Proiect de regularizare a văii Tufani - Movila Verde
Autoritatea locală din Independenţa va mai depune spre finanţare un proiect de interes pentru comunitatea locală. Este vorba despre regularizarea văii Tufani - Movila Verde. Potrivit primarului Cristea Gâscan, există un canal de colectare a apelor pluviale, însă acesta nu face faţă în cazul precipitaţiilor abundente. „Vom încerca să obţinem finanţare pentru această investiţie din fonduri de mediu. Valoarea totală a proiectului este de 545.000 euro fără TVA", a subliniat edilul.
Alte proiecte prioritare pentru Primăria Independenţa sunt definitivarea lucrărilor de extindere a clădirii şcolii şi construirea unei săli de sport şcolare. Primarul are însă o nemulţumire. „Ne-au luat clasa a IX-a şi au înfiinţat-o la Deleni, în condiţiile în care 24 de elevi din comună şi din localităţi învecinate au solicitat înscrierea. Ne vom bate să ne luăm clasa a IX-a înapoi", a subliniat primarul din Independenţa.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp